Judecătoria Galaţi a început joi cercetarea judecătorească în dosarul în care a fost pus sub inculpare fostul administrator al asociaţiei de proprietari 335 din Galaţi, Liliana Dobrescu, aceasta urmând să răspundă penal pentru că a provocat asociaţiei un prejudiciu de peste 50.000 de lei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a trimis-o în judecată pe Liliana Dobrescu pentru gestiune frauduloasă în formă continuată, după ce anchetatorii au descoperit că, în perioada ianuarie 2006 - iunie 2009, a gestionat fraudulos banii asociaţiei prin efectuarea de plăţi fără documente justificative, prin neînregistrarea a 124 de chitanţe în registrul de casă, prin necalcularea şi neîncasarea de la locatari a penalităţilor de întârziere, dar şi prin achitarea cu întârziere a utilităţilor către furnizori. După încheierea verificărilor, locatarii s-au îngrozit. Prejudiciul care se estimează la acest moment că a fost cauzat asociaţiei de proprietari se ridică la 50.794 de lei. Audiată de procuror, Liliana Dobrescu a declarat că nu a sustras banii, însă a recunoscut că e posibil să fi administrat fraudulos patrimoniul asociaţiei. Dacă va fi găsită vinovată, fostul administrator al asociaţiei de proprietari 335 din Galaţi riscă până la trei ani de închisoare.