19 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Începe Săptămâna Europeană a Mobilităţii
Începe Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi, Direcţia Generală de Mediu din cadrul Comisiei Europene organizează anual, în perioada 16-22 septembrie, Săptămâna Europeană a Mobilităţii, o campanie europeană de promovare a mobilităţii urbane durabile care oferă oraşelor mari şi mici, deopotrivă, ocazia de a folosi formele alternative de transport ecologic şi de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, a poluării fonice şi a accidentelor, precum şi la reducerea numărului persoanelor sedentare.

Sloganul campaniei din acest an „Fă mişcare. Rămâi sănătos” a fost ales având în vedere tema anuală „Siguranţa şi sănătate prin mobilitate durabilă”, precum şi cele patru subiecte principale: sănătatea mintală, sănătatea fizică, măsurile de siguranţă şi răspunsul la pandemia de COVID-19. „Renunţând pentru o săptămână sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre. Calitatea aerului continuă să aibă un impact major asupra sănătăţii cetăţenilor, conducând la complicaţii respiratorii şi cardiace, la decese premature şi la reducerea speranţei de viaţă. Poluarea aerului afectează, de asemenea, mediul, ducând la acidifiere, la pierderea biodiversităţii, la epuizarea stratului de ozon şi schimbări climatice”, precizează APM Galaţi.

Săptămâna se va încheia cu evenimentul „În oraş fără maşină!”, prin care oraşele participante stabilesc una sau mai multe zone exclusiv pentru pietoni, ciclişti şi transportul în comun pentru o zi întreagă. „Acest eveniment ne reaminteşte că putem contribui cu toţii la combaterea poluării aerului urban. Schimbându-ne obiceiurile, de exemplu deplasându-ne cu bicicleta în loc să mergem cu maşina sau optând pentru transportul în comun, putem să ne îmbunătăţim calitatea vieţii. Deoarece, s-a constatat că oraşele care promovează mersul pe jos şi cu bicicleta în locul autoturismelor sunt mai atractive, au un trafic mai descongestionat şi o calitate mai ridicată a vieţii”, menţionează APM Galaţi.


Articole înrudite