Acest lucru urmează să aibă loc în cursul zilei de azi, când reprezentanţii administraţiei şi ai sindicatelor care au dreptul legal de a participa la negocieri se vor întâlni pentru prima dată la masa tratativelor, începând cu ora 14. Invitaţia a fost transmisă acum o săptămână de reprezentanţii conducerii Combinatului, care au iniţiat demersurile pentru începerea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM). Rămâne de văzut care vor fi rezultatele care le vor obţine în urma negocierilor lideriii sindicatului Siderurgistul, condus de Gheorghe Bezman, în condiţiile în care negocierea este cu atât mai importantă cu cât la ora actuală nu mai există contract colectiv de muncă la nivelul sectorului metalurgie dar nici Contract Colectiv de Muncă la nivel naţional pe economie. Reamintim că în urma negocierii ultimului Contract Colectiv de Muncă nu s-au obţinut majorări salariale, angajaţii beneficiind de acordarea în trepte a unor bonusuri, dintre care acordarea ultimului, în cursul lunii decembrie, este condiţionată de faptul ca unitatea să nu înregistreze pierderi.