23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Începe mega-modernizarea Complexului Muzeal Galaţi (FOTO)
Începe mega-modernizarea Complexului Muzeal Galaţi (FOTO)

Astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean Galaţi, a fost aprobat proiectul tehnic pentru renovarea energetică a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Este o investiţie cu fonduri europene, în valoare de 15.120.547 de lei (TVA inclus), fonduri prin Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Am aprobat astăzi proiectul tehnic, iar în zilele următoare vom obţine şi autorizaţia de construire, astfel încât în cel mai scurt timp să înceapă lucrările la această amplă investiţie de modernizare a clădirii principale a muzeului. Vom realiza aici mai multe investiţii verzi, care vor reduce consumul de energie şi emisiile de CO2. Astfel, după implementarea proiectului, consumul de energie pentru încălzirea spaţiului va scădea cu aproape 55%, iar emisiile de CO2 vor fi şi ele reduse cu peste 50%. De asemenea, vor fi montate panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă si microcentrale de cogenerare de înaltă eficienţă, precum şi trei staţii de încărcare pentru maşinile electrice”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În cadrul acestei investiţii, va fi înlocuită tâmplăria exterioară şi interioară, faţada clădirii va fi izolată termic, vor fi schimbate sistemele de încălzire şi climatizare, se vor moderniza instalaţiile de iluminat, şi vor fi instalate sisteme inteligente de umbrire în sezonul cald şi de monitorizare a consumului de energie. Lucrările vor fi realizate de către Asocierea S.C. Servland S.R.L. & S.C. Supercon S.R.L., informează Consiliul Judeţean Galaţi. FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite