23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galați: Începe examenul de Titularizare 2024
Galați: Începe examenul de Titularizare 2024

Miercuri, 17 iulie 2024, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2024, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi.

Proba va începe la ora 9:00, în Centrul de concurs nr. 1, organizat la Colegiul Național „Costache Negri” Galați și în Centrul de concurs nr. 2, organizat la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Galați. Pentru susținerea acestei probe au fost validate 695 de dosare.

Accesul candidaților în sală se face în intervalul orar 07:00-08:00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Subiectele și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul http://subiecte.edu.ro  (ora 16:00).

Rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 23 iulie 2024, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Galați și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Contestațiile la proba scrisă se pot depune/transmite la Inspectoratul Școlar Județean Galați, astfel:

- în data de 23 iulie 2024, până la ora 21:00;

- în data de 24 iulie 2024, până la ora 12:00.

În situații excepționale, transmiterea contestațiilor se poate realiza și prin poșta electronică, în data de 23 iulie 2024 și în data de 24 iulie 2024, până la ora 12:00, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Rezultatele finale se afișează la sediul Inspectoratului Școlar Județean Galați și pe site în data de 31 iulie 2024.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Galați, în zilele de 1 august și 2 august 2024.

La nivelul județului Galați sunt disponibile 198 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (158 în mediul urban şi 40 în mediul rural).

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.


Articole înrudite