22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Întrunirea Consorţiului Universitaria la Galaţi
FOTO: Întrunirea Consorţiului Universitaria la Galaţi

La Galaţi, în perioada 14 - 17 noiembrie 2024, s-a desfăşurat întrunirea membrilor Consorţiului Universitaria. La eveniment au participat rectori, prorectori şi preşedinţi ai Senatelor universitare, directori generali administrativi, secretari şefi, studenţi şi reprezentanţi ai sindicatelor din nouă universităţi din România şi de la Universitatea de Stat din Moldova. Festivitatea de deschidere a acestui important eveniment pentru comunitatea academică din România a avut loc vineri, 15 noiembrie 2024, în Aula „Virgil Madgearu” din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din municipiul Galaţi.

În după-amiaza zilei de vineri, reprezentanţii celor zece universităţi au vizitat Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, ghid şi găzdă primitoare fiind Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. "Înaltpreasfinţia Sa le-a prezentat distinşilor oaspeţi frumuseţile care alcătuiesc inestimabila comoară de cultură şi spiritualitate ortodoxă, adăpostită de Muzeul eparhial din Galaţi. Ierarhul Dunării de Jos a vorbit celor prezenţi despre rolul culturii şi al cunoaşterii în devenirea creştinului şi formarea identitară a românilor şi a adus în atenţia auditoriului aspectele menite să deschidă spiritual, şi nu numai, lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în timp pentru consolidarea prin credinţă a culturii, a învăţământului şi a limbii. După vizitarea acestei emblematice instituţii de cultură, oaspeţii şi ceilalţi participanţi s-au închinat în Capela din incinta muzeului şi apoi au mers în Sala de expoziţii temporare „Sergiu Dumitrescu”, acolo unde au avut prilejul de a vedea o expoziţie foto cu imagini de la inundaţiile devastatoare din această toamnă din judeţul Galaţi şi sprijinul promt şi eficient oferit de Biserică semenilor greu încercaţi. La final, ierarhul locului i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit cărţi de rugăciune, Noul Testament, revista eparhială „Călăuză Ortodoxă” şi alte daruri", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Pe parcursul celor patru zile, Consorţiul Universitaria a reunit reprezentanţi ai universităţilor istorice reprezentative ale României pentru a discuta strategii, iniţiative şi proiecte care vizează excelenţa în educaţie şi cercetare, fiind cea mai veche şi complexă structură academică de profil din ţară sub aspectul tradiţiei academice, al mărimii (include peste 42% din studenţi şi peste 40% din cadrele didactice) şi al distribuţiei regionale (fiecare regiune de dezvoltare a ţării fiind reprezentată).

Galerie de imagini, mai jos! Sursa foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos


Articole înrudite