22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Grandiosul spectacol „Andrei” prezentat în premieră de Teatrul Gulliver
FOTO: Grandiosul spectacol „Andrei” prezentat în premieră de Teatrul Gulliver

Pe data de 30 noiembrie 2023, Teatrul Gulliver, proaspăt rebranduit „Teatrul Familiei Tale”, a prezentat în premieră absolută producţia originală „Andrei”, spectacol găzduit de sala mare a Teatrului Dramatic din Galaţi. Titlul acestei creaţii vine de la povestea Sfântului Apostol Andrei, iar premiera programată în seara de 30 noiembrie nu este întâmplătoare fiind şi o celebrare a patronului spiritual al Galaţiului şi ocrotitorul României.
Apostolul Andrei este cel care acum peste 1.000 de ani i-a convertit la creştinism pe strămoşii noştri sciţi şi traci. „Cel ce ne-a făcut creştini, Sfântul Apostol Andrei, face parte din inima colegiului apostolic, omul care timp de trei ani a umblat cu Hristos pe drumurile Palestinei, i-a ascultat cuvintele şi a văzut minunile pe care Dumnezeu întrupat le-a făcut pe pământ”, ne spune preotul Paul Palencsar.
Dora Vulcan sintetizează sursele istorice şi scrie: „Activitatea misionară a Sf. Apostol Andrei s-a încheiat în cetatea Patras din Ahaia, în Grecia de astăzi, unde a convertit, printre alţii, pe Maximila, sora proconsulului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat, răstignit cu capul în jos pe o cruce din tei, în formă de X. În Martirologiul lui Usuard aflăm că Sfântul Apostol Andrei care predicase în Sciţia «a fost prins de proconsulul Egeas, care mai întâi l-a ţinut închis la carceră şi apoi l-a bătut grav, iar la sfârşit l-a răstignit pe cruce, supravieţuind acolo două zile». Anul martiriului său oscilează, în datele istoricilor, între persecuţia împăratului Nero (54-68) şi cea a împăratului Domiţian (81-96). Biserica primară a stabilit, încă de la sfârşitul secolului al II-lea, ziua de 30 noiembrie ca dată a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei. Moaştele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras până în anii 356-357, când împăratul Constanţiu le-a aşezat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol, cu ocazia slujbei sfinţirii, după restaurare”.
Această poveste este dramatizată de Teatrul Gulliver şi denumită „Andrei”, un titlu rafinat de simplu, dar de mare impact psihologic, o superproducţie care a implicat efortul a zeci şi zeci de actori ai teatrului, solişti şi corişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, împreună cu cei din corul Facultăţii de Arte a Universităţii „Dunărea de Jos”.
În rolul lui „Andrei” este chiar regizorul şi scenaristul piesei, Ştefan Ruxanda, care a fost şi vara aceasta prezent la teatrul gălăţean cu o adaptare scenică după celebrul „Micul Prinţ” a lui Saint-Exupery. Cât despre prezenţa sa într-un teatru dedicat în special copiilor, Ştefan Ruxanda declară într-un interviu: „Publicul format din copii este cel mai dificil public. Cei mici nu au prea mulţi cenzori, le place sau nu le place. Nu fac analiză critică pe marginea spectacolului. E mult mai simplu: UAU! sau BLEAH! Sincer, m-au captivat atât valenţa educativă a teatrului pentru copii, cât şi provocarea în sine. Trebuie să faci totul cu zâmbetul pe buze. Şi mai e ceva: toate textele pentru copii au HAPPY-END”.
În prezentarea oficială a Teatrului Gulliver, putem citi că: „«Andrei» depăşeşte cu mult graniţele unui spectacol muzical - este o experienţă cinematică remarcabilă, menită să te transporte într-o lume plină de pasiune, dramă şi muzică originală. Spectacolul este, în premieră şi în exclusivitate, singura producţie de teatru dedicată ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al ţării noastre, având astfel o rezonanţă aparte în rândul publicului gălăţean”.
Din echipa care a realizat o întoarcere la izvorul spiritual al lucrurilor, pentru a realimenta cu frumuseţe viaţa celor din jur, au făcut parte: Eugen Dan Drăgoi, care a realizat muzica originală şi împreună cu Cristian Boroş versurile cântecelor, Dan Divrician (scenografia), Mihaela Popescu (costume), Andrei Cozlac (videoproiecţii) şi actorii Adrian Nour, Maria Niţă, Ciprian Braşoveanu, Andrei Midişan, Andrei Ciugulea, Andrei Cristea, Miruna Dobrotă, Valeria Taban, Alexandru Tăşchină, Elena Marin, Adina Ariton, Alin Munteanu, Mădălina Munteanu, Iustina Lucia Munteanu, Ana-Maria Sorocaleti, Adina Gurenciuc, Adrian Ţurcanu, Dan Mihai Podaru, Iulian-Robert Ţâmpu, Marcu Chiosa, Maria Boldeanu, Nectarie Rus.
O sărbătoare a oraşului şi a teatrului gălăţean, un moment în care tradiţia spune că în noaptea Sfântului Andrei, care e şi prima noapte a Anului Nou străvechi, se deschid cerurile, pentru că acum se întâlnesc cele văzute, cu cele nevăzute, lumina cu întunericul, se înnoieşte timpul, moare haosul şi se naşte armonia din om şi din univers. GALERIE FOTO, MAI JOS!

Spectacolul a fost anunţat de Monitorul de Galaţi în articolul "Spectacol la GULLIVER dedicat ocrotitorului spiritual al oraşului".


Articole înrudite