În zilele de 4 şi 5 noiembrie 2024 s-a desfăşurat în Arhiepiscopia Dunării de Jos o nouă sesiune a examenului de capacitate preoţească pentru absolvenţii de teologie care doresc să ocupe un post clerical vacant în Eparhia Dunării de Jos.
La acest examen au participt zece candidaţi, fii duhovniceşti ai Eparhiei Dunării de Jos, care au îndeplinit condiţiile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti necesare.
Programul de examinarea a debutat luni, 04 noiembrie 2024, în Sala "Episcop Chesarie Păunescu" a Centrului eparhial cu susţinerea probei psihologice şi a continuat, miercuri, cu evaluarea cunoştinţelor teoretice şi aptitudinilor practice dobândite în şcolile teologice urmate.
După participarea candidaţilor la Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi implicarea acestora la cântarea bisericească de la strană, a urmat susţinerea probelor scrisă şi orală, în cadrul cărora au fost evaluate cunoştinţele la dogmatică, liturgică, misiologie, studii biblice şi morală creştină.
Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, comisia de examinare a fost formată din preoţi profesori din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi şi slujitori din administraţia eparhială.
Examenul de capacitate preoţească are ca scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor putea fi hirotoniţi şi repartizaţi în parohiile din cuprinsul Eparhiei Dunării de Jos.
Rezultatul examenului de capacitate preoţească are valabilitate de un an pentru candidaţii care obţin o medie a celor două probe între 7,00 şi 8,99, respectiv de doi ani pentru cei cu medii mai mari de 9,00, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. FOTO, mai jos!