22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
După viitură sinistraţii ajung la spital
După viitură sinistraţii ajung la spital

În zonele sinistrate nu doar distrugerea reprezintă o problemă, ci şi bolile. Încet-încet, după ce au ieşit din starea de şoc, oamenii ajung la spitale îmbolnăviţi de griji sau din cauza viiturii. În ultimele zile, la camerele de gardă ale Spitalului de Urgenţă Galaţi au ajuns mai multe persoane din zonele sinistrate care fie aveau traumatisme căpătate în timp ce luptau cu viitura, fie au suferit atacuri de panică.

La camera de gardă a Spitalului de Urgenţă a ajuns ieri dimineaţă şi familia Pâslaru, părinţii fetiţei omorâte de viitură la Cudalbi.

„Am o durere la coaste. Nu ştiu dacă e rupt ceva, dar mă doare de atunci, de când m-am ţinut de un copac când mă luptam cu apa. Am avut înmormântare şi altele pe cap, aşa că nu de mine mi-a păsat”, spunea, încă marcat de suferinţă, Grigore Pâslaru. Soţia lui, Ecaterina, are şi ea echimoze pe picioare şi infecţii.

„Tot atunci când mă luptam cu apa am păţit şi eu asta. Mi s-a şi umflat piciorul, dar abia acum am ajuns la spital. Nu de mine mi-a păsat. Nu vrem să ne interneze, că noi trebuie să ajungem la cimitir, la fată, în fiecare zi”, ne-a spus Ecaterina Pâslaru.

De la Costache Negri, la Spitalul de Urgenţă Galaţi a ajuns şi Elena Radu cu băiatul ei. Tânărul are o problemă de sănătate şi a căzut rău în nămolul de după viitură.

„Am încercat eu să îl ţin, dar apa era mare, la fel şi nămolul, şi a căzut. Acum medicii mi-au zis să îl internez şi că îl vor opera. Vai de capul nostru, că noi nu mai avem nici casă, nimic. Numai asta ne trebuia...”, a spus Elena Radu.

Medicii gălăţeni spun că în ultima perioadă la camerele de gardă ale spitalului vin continuu persoane din zonele sinistrate.

„Au suferinţe dintre cele mai diverse. Au atacuri de panică, probleme cu tensiunea deoarece nu şi-au mai luat medicamentele, dar au şi afecţiuni traumatice, cum ar fi contuzii după ce au fost loviţi de diverse obiecte în ziua viiturii. La fel, mai sunt şi persoane care au suferit fracturi ale oaselor mâinilor sau picioarelor alunecând în noroiul adus de apă”, a precizat dr. Lucica Grigorică de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.


Articole înrudite