Fostul judecător al Curții de Apel Galați, Ioan Speianu, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de reprezentanții Curții de Apel Galați, pe Facebook: "Cu profundă tristeţe anunţăm trecerea la cele veşnice a domnului Ioan Speianu, fost judecător al Curţii de Apel Galaţi. Transmitem pe această cale familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut condoleanţe din partea colectivului Curţii de Apel Galaţi, precum şi recunoştinţa şi preţuirea pentru serviciul adus comunităţii şi societăţii româneşti. Dumnezeu să îl odihnească în veşnicie!". În scurt timp, au apărut şi mesajele de condoleanţe ale celor care l-au cunoscut: "Dumnezeu să-l odihnească în Pacea Sa! Regrete profunde pentru pierderea unui judecător magistral! Sincere condoleanţe familiei îndurerate!/ Sincere condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!". Odihnă veșnică!