Teatrul din Buzunar Galaţi s-a născut din nevoia de altceva pentru urbea noastră. Într-un spaţiu intim, aşezaţi la măsuţe de bar improvizat, simţi că povestea jucată de actori se instalează în tine uşor, cald, cu interes şi pasiune. Un spectacol de culoare, profunzime şi introspecţie, o comedie cu inserţii triste pe tema sufocării în cuplu, în regia lui Cristian Gheorghe, pe un text al dramaturgului american contemporan Frederick Stroppel, e de văzut la Teatrul din Buzunar Galaţi.
El şi Ea într-un bar. El, cu mustăcioară de seducător a la Errol Flyn, Ea, vampă cu picioare lungi şi faţa ascunsă în spatele ochelarilor cu rame roşii ca şi rujul nerezistent la transfer, pare o scenă de film mut. Regizorul ghidează cu ştiinţă sigură balansul extrem de delicat între cruzime, dragoste, tensiune maritală şi libidinală, spre resursele nesfârşit comice pe care contrastele respective le amestecă. Aşa că formulă e garantată. "Râsul-plânsul" ce se naşte din text şi regie, n-ar fi fost posibil fără splendidele performanţe actoriceşti.
Actriţa Cristina Gheorghe, o revelaţie, cu mare fineţe şi putere de exprimare, reuşeşte să fie uluitoare prin senzualitatea agresivă, "între coapsele căreia nu se stinge jarul" şi subconştientul soţiei, domesticită de convenţii. Ea stăpâneşte şi soţia şi eterna prostituată, visând ca toţi bărbaţii lumii să-şi conjuge puterile în vederea unui singur deliciu: al ei. Mobilitatea facială, neastâmpărul erotic şi imensa poftă de viaţă, toate sunt puse în joc de Cristina Gheorghe, frumoasă şi tristă, în empatie maximă cu personajul şi fantasmele lui.
În rolul soţului, Vlad Ajder este un delicios dandy de împrumut, cu mustaţa lui din păr de cămila. Pasional, vital, autentic şi jucăuş, depăşit cu mult de situaţie şi de conţinuturile fantasmatice ale soţiei, Vlad Ajder desfăşoară resurse inepuizabile de comic, totul în el este perfect pliat în personaj şi nu se putea altfel de la un actor talentat, serios şi mereu atent, care ne bucură şi uimeşte de fiecare dată împreună cu personajul pe care îl interpretează.
La antipodul celor doi joacă Adelin Ilie, "eternul soţ" comun, fericit încă în derularea simţurilor împărtăşite cu soţia. Personajul interpretat de el e irezistibil. În cheia mucalită, în care actorul e strălucitor, e perechea perfectă care potenţează excesele personajului feminin. El este omul comun, evaziv, convins de justeţea opţiunii sale, încrezător în viaţă sa mică şi normală, instigat de comportamentul erotic al prietenilor. Echivocul acesta, ca şi trecerile în mare viteză de la o stare la altă, fără pic de schematism, îi reuşesc perfect lui Adelin Ilie. Un actor tânăr, talentat, cameleonic de care scena are nevoie.
Regizorul Cristian Gheorghe nu se dezminte şi nu dezamăgeşte niciodată. În el coabitează perfect şi actorul şi regizorul în filigranul maxim al iubirii de artă, de joc, de text, ceea ce nu poate decât să crească miza spectacolului spre bucuria spectatorului.
În concluzie: Când trăiţi, auziţi, povestiţi că viaţa e o corvoadă fără limite în porţia de dragoste, ură şi resentimente, mergeţi la Teatrul din Buzunar la Preludiu prelungit. După ce vedeţi spectacolul, dragostea dumneavoastră va fi proaspătă ca în prima zi. "Ştiu o femeie care avea o pânza imensă de păianjen pe tavanul dormitorului. N-a curăţat-o niciodată pentru că aşa avea la ce să se uite", face parte din text şi din viaţă.
