22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian "Hammer" Ciocan, în vizită la Şcoala nr. 28 din Galaţi
Cristian "Hammer" Ciocan, în vizită la Şcoala nr. 28 din Galaţi

Elevii de la Şcoala nr. 28 din Galaţi au avut parte de vizita unuia dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi sportivi gălăţeni. Este vorba despre campionul european la box, Cristian Ciocan. A fost mare aglomeraţie la întâlnirea campionului la box cu micii săi admiratori. Ciocan a fost "mitraliat" cu nonşalanţă de tirul de întrebări care mai de care mai indiscrete, mai ceva ca într-o conferinţă de presă veritabilă. Cei mici au stat mai tot timpul cu mâinele pe sus, cu greu selectaţi de campion, pentru a afla tot ceea ce înseamnă sport, box şi statutul de campion, care la un moment dat poate fi şi înfrânt. "Sunt foarte emoţionat, dar şi bucuros că sunt aici cu cei mici, îmi aduce aminte de copilărie această vizită", a spus Ciocan care le-a vorbit celor mici şi despre importanţa de a face sport.

IMG 20181115 WA0000

Întâlnirea cu Cristian Ciocan a însemnat pentru mulţi dintre elevi cât toate orele de dirigenţie. Vineri, Cristian pleacă în Germania acolo unde se află clubul de care aparţine şi pe 15 decembrie are programată o dispută cu o miză importantă, centura europeană. La despărţire, sesiunea de autografe şi fotografii a fost un adevărat maraton. Pentru mulţi dintre elevi această întâlnire le va rămâne ca o amintire plăcută din ora de educaţie civică. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unui program al Direcţiei Judeţeane de Tineret şi Sport.


Articole înrudite