22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Copii şi adulţi, la pescuit, pe Faleză
Copii şi adulţi, la pescuit, pe Faleză
"Ştiţi ce obicei au pescarii? Când se întâlnesc doi pescari, trec Dunărea cu piciorul. Ştiţi de ce? Pentru că mint, de îngheaţă Dunărea şi trec pe ea", acesta este doar una din glumele făcute de domnul Lupu, pescar amator care a partticipat, duminică, la concursul de pescuit "Fir Întins", organizat cu ocazia Zilei Marinei. Încă de la primele ore ale dimineţii, zeci de gălăţeni au venit la malul Dunării, înarmaţi cu tot ce trebuie - lansete şi undiţe, momeală şi plase pescăreşti. Totul pentru a  prinde cât mai mulţi peşti, astfel încât să primească unul din premiile puse în joc la concurs - o lansetă Feeder Dome Gabor, un băţ de spinning de la Colnic, o lansetă de 3,90 m pentru pescuit la crap şi o lansetă pentru pescuit la somn.
Totuşi, peştele s-a cam lăsat aşteptat, iar până să se prindă în cârlig, doamnele venite la pescuit au schimbat reţete de gătit peştele - păstrăv  la cuptor versus saramură de crap  - în timp ce copiii s-au distrat eliberând în Dunăre peştişorii prinşi, atât de mici că s-ar fi  pierdut chiar şi într-un acvariu. “A fost un concurs în familie, aşa cum ne place să încurajăm, în ultimii ani, gălăţenii să facă. În mod neaşteptat, din echipele participante, cele mai multe au fost fetiţele, nu băieţii, dar e bine şi aşa. Chiar am observat că fetele sunt pasionate de pescuit, nu se feresc să pună viermii în cârlig, ştiu foarte bine cum să pescuiască”, a spus unul dintre organizatori. 

Articole înrudite