16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Control judiciar după ce a omorât un om cu o lovitură de pumn
Control judiciar după ce a omorât un om cu o lovitură de pumn

Tribunalul Galaţi a prelungit la sfârşitul săptămânii trecute, cu 60 de zile, măsura controlului judiciar în cazul unui tânăr, Costel Gheorghe Ciobotaru, care, într-un acces de furie, i-a aplicat o lovitură cu pumnul unui tecucean, care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de o bordură. Impactul a fost atât de violent, încât victima a suferit o fractură craniană, decedând pe loc. Totodată, judecătorii au acordat un termen de câteva zile, pentru ca agresorul şi rudele bărbatului decedat să aibă posibilitatea de a ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă cu privire la daunele cerute pe cale civilă. Deşi procurorii au cerut iniţial arestarea preventivă a agresorului, judecătorii au apreciat că acesta nu prezintă pericol public şi l-au plasat iniţial în arest la domiciliu. Ulterior, magistraţii au apreciat că nici această măsură nu se mai impune şi au înlocuit-o cu cea a controlului judiciar. Costel Gheorghe Ciobotaru riscă să petreacă peste 10 ani în spatele gratiilor, dacă va fi găsit vinovat.

 


Articole înrudite