Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv la sfârşitul săptămânii trecute la cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare pe omul de afaceri Adrian Negru, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, judecat pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave. Bărbatul a fost condamnat iniţial la patru ani şi jumătate de închisoare de Tribunalul Galaţi. Procurorii anticorupţie au descoperit că, în cursul anului 2004, firma lui Adrian Negru, Fishagro Tour SRL Bucureşti, a devenit beneficiarul proiectului „Centrul de editare programe software şi de consultanţă IT pentru îmbunătăţirea mediului economic şi de afaceri”, proiect finanţat prin programul PHARE – RICOP. Cu prilejul derulării proiectului, Adrian Negru, în calitate de reprezentant legal al beneficiarului şi de manager de proiect, a folosit documente inexacte (state de plată fictive, raportări de cheltuieli nereale, neavând la bază documente justificative legale, oferte nereale, însoţite de documente nereale, însuşirea unei licitaţii fictive şi a unor achiziţii trucate).
Ţeapă de aproape 100.000 de euro
În baza documentelor falsificate, Adrian Negru a încasat pe nedrept suma 92.166,46 euro, provenind din fonduri PHARE. Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE Bucureşti, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, s-a constituit parte civilă în proces cu suma amintită, iar judecătorii gălăţeni l-au obligat pe omul de afaceri să restituie banii. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând omului de afaceri. Adrian Negru a mai fost trimis în judecată pentru fapte similare în cursul anului 2006, fiind condamnat de Judecătoria Sectorului 1din Bucureşti la 7 ani de închisoare, pedeapsă ce a fost menţinută recent de Tribunalul Bucureşti. Omul de afaceri mai are în derulare un alt proces de corupţie pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, faptele fiind practic similare cu cele descrise anterior.