23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comerţul cu pocnitori şi artificii, luat în vizor
Comerţul cu pocnitori şi artificii, luat în vizor
În toată ţara, poliţiştii au început operaţiunea „Foc de Artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Poliţiştii vor efectua verificări la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, precum şi controale în complexele comerciale, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza de competenţă, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale ce reglementează deţinerea şi comercializarea către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice. Totodată, se va urmări identificarea celor care efectuează operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice şi luarea faţă de aceştia a măsurilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată şi cu modificările ulterioare”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. Obiectele artizanale de distracţie confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în lege.
Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi inspectoratului judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.

Cine poate vinde şi folosi artificiile

Numai persoanele juridice autorizate au dreptul să deţină şi să comercializeze obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Persoanele juridice autorizate nu pot comercializa către alte persoane juridice autorizate decât obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile pentru care au fost autorizate şi numai pentru uzul propriu. Nu pot comercializa către populaţie obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoriile II – IV, T1, T2, precum şi petarde, pocnitori şi obiecte zburătoare luminoase din categoria I. Celelalte obiecte pirotehnice din categoria I pot fi comercializate către populaţie tot timpul anului. În situaţia organizării de jocuri de artificii cu obiecte pirotehnice din categoriile III şi IV, precum şi T1 şi T2, sunt necesare acordul primăriei şi al unităţii de pompieri, precum şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pe a cărui rază se execută jocuri de artificii. Persoanele fizice nu pot confecţiona, deţine, comercializa, importa, folosi sau executa orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice din categoriile II – IV, T1 şi T2, precum şi petarde, pocnitori şi „obiecte zburătoare luminoase” din categoria I. Pot deţine şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din categoria I, tot timpul anului, cu excepţia petardelor, pocnitorilor şi a „obiectelor zburătoare luminoase” din această categorie.

Articole înrudite