23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ciobanul care a curmat viaţa unui om pentru câteva fire de iarbă rămâne în arest la domiciliu
Ciobanul care a curmat viaţa unui om pentru câteva fire de iarbă rămâne în arest la domiciliu

În urma unui conflict stupid, un cioban din localitatea gălăţeană Oancea şi-a găsit sfârşitul, după ce a fost bătut cu bestialitate de un consătean, nemulţumit că victima îşi adusese oile într-o zonă, unde îşi aroga dreptul de păşunat. Paul Liviu Chiosa, un cioban din localitatea gălăţeană Oancea, a fost plasat în arest la domiciliu după ce iniţial fusese arestat preventiv pentru omor. Bărbatul le-a cerut socoteală în luna mai 2015 la doi ciobani pentru că îşi păşteau oile pe un imaş din vecinătatea comunei gălăţene Oancea, unde acesta îşi aroga dreptul de păşunat. Unul dintre ciobani a plecat, dar celălalt, Jenică Corcodel, a rămas în continuare pe păşune, lucru care l-a înfuriat pe Chiosa, care a sărit asupra lui cu pumnii şi picioarele.  Anchetatorii au stabilit că agresorul i-a dat mai întâi un pumn lui Jenică Corcodel, pentru ca apoi să îl lovească de patru-cinci ori în cap cu picioarele şi de alte câteva ori în torace, tot cu picioarele. Victima a fost internată la Spitalul de Urgenţă din Galaţi timp de patru zile, iar la o zi de la externare a fost găsită decedată. În urma autopsiei s-a stabilit o legătură clară între bătaia încasată de victimă şi hemoragia şi tromboembolia ce a cauzat decesul, la care se adaugă şi alte traume, respectiv traumatism cranio-cerebral acut cu hemoragie subdurală şi hemipareză stângă. Tribunalul Galaţi l-a condamnat iniţial pe Paul Liviu Chiosa la 11 ani de închisoare şi l-a obligat să plătească moştenitorilor victimei daune materiale de 27.000 de lei, precum şi daune morale de 20.000 de lei. Hotărârea a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Galaţi, iar judecătorii au decis efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să confirme sau nu legătura de cauzalitate dintre leziunile suferite de victimă şi decesul acesteia. Pe 3 august, instanţa a menţinut arestul la domiciliu în cazul ciobanului răzvrătit, urmând ca la jumătatea lunii septembrie 2016 să pronunţe verdictul definitiv în acest caz.


Articole înrudite