Casa de Cultură a Sindicatelor continuă şi în luna octombrie binecunoscuta campanie umanitară de ajutorare a celor aflaţi la nevoie, intitulată sugestiv "Dăruieşte! Iubeşte! Zâmbeşte!". Campania, devenită deja o tradiţie pentru instituţia menţionată, face parte din amplul proiect "CCSG - 44 de ani de existenţă". Astfel, prin intermediul gălăţenilor inimoşi, vor fi sprijiniţi bătrânii, copiii şi tinerii proveniţi din familii nevoiaşe care au nevoie de ajutor şi care merită să zâmbească. Cei care vor să îşi ajute aproapele o pot face aducând diferite obiecte, sub formă de donaţii - cărţi, lucruşoare, hăinuţe, alimente neperisabile - la etajul I al CCSG.
"Această campanie are drept scop sprijinirea copiilor şi bătrânilor ce au nevoie de noi, dezvoltarea responsabilităţii sociale faţă de copiii proveniţi din familii nevoiaşe sau cu dizabilităţi, cât şi faţă de bătrâni", a spus scriitoarea Angela Baciu, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului umanitar.