Patrula mobilă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Locală, în timp ce se afla pe strada Domnească, s-a sesizat că doi indivizi circulau pe scutere fără a avea căşti de protecţie. Au fost urmăriţi, opriţi pe strada Cezar şi identificaţi: I.A., în vârstă de 19 ani, şi T.C.M., de 26 ani, din comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi, care circulau cu cele două scutere fără a fi înmatriculate şi fără a avea permise de conducere. În acest caz au fost solicitaţi lucrătorii Biroului Municipal Rutier, care i-au testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind pozitive: I.A. avea 0,33 ml alcool pur în aerul expirat iar T.C.M. - 0,29.
S-au întocmit actele procedurale, care, împreună cu persoanele în cauză şi cele două scutere, au fost predate lucrătorilor de poliţie, în vederea continuării cercetărilor.