16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Avem nevoie de asistenţi maternali în plus ca de aer”
„Avem nevoie de asistenţi maternali în plus ca de aer”

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi are în acest moment neocupate 273 de posturi de asistenţi maternali. Şi asta nu pentru că nu ar găsi persoane care să îndeplinescă standardele impuse la angajare ci pentru nu există deocamdată bugetare pentru aceste locuri. Este mare nevoie de asistenţi maternali deoarece în anotimpul rece creşte numărul copiilor din familii ajunse în situaţii limită, în general de la ţară, care este posibil să fie luaţi în plasament şi atunci pur şi simplu în actuala situaţie este greu de găsit locuri pentru ei, mai ales că un asistent maternal poate îngriji şi educa în condiţii de siguranţă doi copii. Există şi cazuri foarte rare în care asistenţii pot avea în grijă trei copii, dar aceste cazuri apar când este vorba despre fraţi pe care cei de la Protecţia Copilului, cu acceptul asistenţilor maternali în cauză, fac tot posibilul să nu îi despartă. În plus, copiii de la 0 la 3 ani nici nu pot fi ţinuţi în centre de plasament, ci doar la un asistent maternal. 

„Avem nevoie de asistenţi maternali ca de aer. Sunt 273 de posturi neocupate. Dacă doar o parte am putea să le ocupăm, gândiţi-vă câţi copii din centre de plasament ar creşte într-o familie. În plus, vine sezonul rece, când poate creşte numărul copiilor aflaţi în situaţii în care trebuie plasaţi la un asistent şi nu aveam în acest moment suficienţi oameni. Sper ca la viitoarea rectificare de buget să se primească bani astfel încât şi la nivel local, la nivelul CJ Galaţi, să se poate rezolva măcar parţial problema. Şi 50 de asistenţi maternali dacă am putea angaja, măcar am reuşi să plasăm 100 de copii”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, dr. Ciprian Groza. 

În acest moment, la nivelul judeţului Galaţi sunt 349 de asistenţi maternali, care au în grijă 655 copii. Majoritatea au doi copii în grijă, excepţie făcând şapte cazuri, unde sunt trei copii la un asistent, deoarece s-a dorit ca fraţii să nu fie separaţi. 


Articole înrudite