Judecătoria Galaţi ar fi trebuit să se pronunţe la termenul anterior în procesul patronilor Beyler, Osman Hos şi Ahmet Hos, acuzaţi de lipsire de libertate şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar instanţa a decis în schimb să repună cauza pe rol, pentru a pune în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică a faptelor de care cei doi sunt acuzaţi. Înainte de a se întâmpla acest lucru, cei doi cetăţeni turci au recuzat judecătorul care instrumentează procesul, astfel că un alt complet de judecată va decide acum dacă magistratul care a primit iniţial cazul va putea să se şi pronunţe un verdict. Cei doi cetăţeni turci deţin societatea Beyler, producătorul de uşi metalice, împotriva firmei fiind deschisă procedura de faliment la Tribunalul Galaţi. Procurorii îi acuză pe Ahmet Hos şi Osman Hos că, pe 21 februarie 2011, sub ameninţarea unui pistol, au imobilizat un cetăţean turc, pe care l-au transportat în subsolul unui imobil, unde l-au ţinut legat, încercând să afle informaţii cu privire la situaţia financiară a cetăţenilor turci ce derulează afaceri pe raza judeţului Galaţi. Ei ar fi cerut atunci 50.000 de euro pentru eliberarea conaţionalului lor, acesta fiind ameninţat cu moartea dacă nu le dădea banii.
Cecuri false de peste un milion de lei
De amintit este că Ahmet Hos şi Osman Hos au intrat în vizorul oamenilor legii şi pentru alte fapte, ei fiind cercetaţi şi pentru că, pe parcursul anului 2009, în calitate de administratori ai unei societăţi cu sediul în Galaţi, au achiziţionat produse chimice, materiale de construcţie şi tichete de masă de la şase societăţi comerciale din Bucureşti, Galaţi şi Neamţ, pentru care au emis 11 file cec în valoare de 1.057.565 lei, fără a avea disponibil în cont. Cei doi turci au fost anchetaţi pentru comiterea a patru infracţiuni, find vorba de lipsire de libertate, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, şantaj şi înşelăciune.