22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arhiepiscopia Dunării de Jos vine în ajutorul sinistraţilor
Arhiepiscopia Dunării de Jos vine în ajutorul sinistraţilor

Arhiepiscopia Dunării de Jos a transmis un comunicat de presă prin care îşi exprimă susţinerea şi sprijinul faţă de oamenii din judeţul Galaţi greu încercaţi de dezastrul provocat de inundaţiile din dimineaţa zilei de sâmbătă, 14 septembrie 2024.
”În faţa dezastrelor naturale, ne unim mai întâi în rugăciune şi punem umărul la purtarea crucii care ne-a fost dată prin revărsări de ape în multe localităţi din judeţul Galaţi. În primul rând, suntem şi vom fi alături de familiile îndoliate în aşa fel încât să poată să fie aşezaţi în cuviinţă şi în respectul uman, aşa cum este tradiţia noastră creştinească şi românească.
Adresăm, totodată, rugăminte tuturor sfinţiţilor slujitori din zonă să încurajăm oamenii aflaţi în grea încercare şi să unim rugăciunea cu întrajutorarea fraternă! Cei care nu am fost afectaţi, să fim primii care venim, în zi de sărbătoare, în ajutorul semenilor noştri”, a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Prin Sectorul Social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos se organizează strângerea şi oferirea de ajutoare, în condiţiile ce sunt stabilite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, biserica alăturându-se tuturor celor ce pot să vină în sprijinul persoanelor fără de adăpost, aducând şi primele ajutoare: apă, pâine, pături, hrană neperisabilă şi medicamente.

La solicitarea Înalpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, responsabilii desemnaţi sunt rugaţi să colecteze alimentele, îmbrăcămintea şi păturile pentru sinistraţi, iar mâine, în cadrul Sfintei Liturghii, preoţii sunt îndemnaţi să facă apel pentru ajutorarea semenilor noştri aflaţi în această grea încercare.

Cantinele sociale de la Centrul eparhial şi parohii organizează şi un ajutor imediat de hrană pentru pompierii aflaţi în prima linie.

Un ajutor vine şi din partea Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului" - Tudor Vladimirescu, care a pregătit locuri de cazare şi primeşte din această seară persoane care au fost afectare de inundaţii.


Articole înrudite