23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arderea vegetaţiei este STRICT INTERZISĂ! Amenzi de până la 60.000 lei sau chiar închisoare
Arderea vegetaţiei este STRICT INTERZISĂ! Amenzi de până la 60.000 lei sau chiar închisoare

Având în vedere numărul ridicat de incendii produse în ultima perioadă, ca urmare a arderii necontrolate a miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, Agenţia Pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi atrage atenţia asupra importanţei respectării prevederilor legislative privind aceste activităţi.

Arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă de către proprietarii şi deţinătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu, constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 96, alin. 1) punctul 9 din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări de Legea 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.

De asemenea, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, constituie infracţiune potrivit art. 98, alin. 1) lit. a)  şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală de la 30.000 lei la 60.000 lei, dacă sunt de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

APM Galaţi emite acceptul pentru desfăşurarea activităţii de incendiere la solicitarea deţinătorilor legali de terenuri, doar în baza următoarelor documente:
- notificare către I.S.U. (din care să reiasă asumarea conformării cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. 163/2007, pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art. 97 alin.(3),(4), art. 99 alin. (3);
- notificare către Grada Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi;
- act doveditor de la Direcţia Fitosanitară privind prezenţa bolilor sau dăunătorilor;
- adresă de notificare către Primăria pe raza căreia se află situat terenul, privind solicitarea acceptului;
- avizul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate –Serviciul Teritorial Galaţi, pentru terenurile situate pe teritoriul sau în vecinătatea ariilor naturale protejate.

„Atragem atenţia că, incendierea terenurilor în scopul eliberării acestora de resturile vegetale rezultate în urma recoltării este strict interzisă. Vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente nu trebuie arsă întrucât se distruge materia organică şi se poluează atmosferă, de aceea este indicată utilizarea şi a altor metode alternative agrotehnice de combatere a dăunătorilor. Totodată, în conformitate cu art. 30, alin. 4) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 (republicată), cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei fapta de aprindere şi/sau ardere a deşeurilor din recipientele de precolectare/colectare sau de ardere a deşeurilor vegetale rezultate de la operaţiunile de curăţare a spaţiilor verzi, arbuştilor, arborilor etc.“, precizează APM Galaţi.


Articole înrudite