23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Alertă pentru Pegasys, un medicament folosit pentru tratarea hepatitei C, care este distribuit şi în baza unui program naţional de sănătate. Producătorul a anunţat că, iniţial, în Germania au fost descoperite seringi contrafăcute care în loc să conţină acest medicament, conţineau apă distilată. Ieri au început să apară primele cazuri şi în România, în judeţul Argeş, iar IGPR a început o anchetă. În toată ţara se verifică acum aceste medicamente pentru a se vedea dacă există falsuri sau nu.

La Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, unde se eliberează acest medicament prin programul de sănătate, nu au existat astfel de probleme. „Noi am primit avertizare că există şi medicamente contrafăcute. Ni s-au trimis şi modalităţile prin care putem deosebi medicamentul real de cel fals şi fiecare pacient, când primeşte medicamentele, le verifică de faţă cu noi”, a precizat dr. Miruna Drăgănescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. Deocamdată nu sunt astfel de cazuri în Galaţi.


Articole înrudite