Anul acesta, în duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, în Biserica Ortodoxă Română este pomenit Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului şi ocrotitorul pompierilor români.
Cu acest prilej, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul căreia a înălţat rugăciuni către Milostivul Dumnezeu nu numai pentru sinistraţii din judeţul Galaţi, ci şi pentru pompierii, militarii şi jandarmii care în aceste momente sunt în prima linie în zonele afectate de inundaţii, oferind ajutor semenilor lor.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a evidenţiat necesitatea de a fi împlinitori ai faptelor bune în viaţa noastră şi a semenilor noştri mai ales în aceste momente în care mulţi semeni de-ai noştri sunt în grelele încercări provocate de inundaţiile din aceste zile.
Programul liturgic de la Catedrala din Galaţi a continuat cu cel filantropic la Cantina eparhială „Sf. Ierarh Nicolae“ din incinta Centrului eparhial, unde a fost pregătită mâncare caldă pentru pompierii aflaţi la datorie chiar în ziua lor de sărbătoare.
După ce alimentele pregătite special au fost încărcate în maşini, la ora prânzului acestea au fost transportate în zona Covurluiului, în localităţile Slobozia Conachi, Cuza Vodă şi Pechea.
Părintele Arhiepiscop a mers împreună cu diaconii Catedralei şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Galaţi în mijlocul salvatorilor pentru a le mulţumi pentru efortul depus, a-i întări duhovniceşte şi a le oferi hrană, mai ales că pompierii din alte garnizoane, detaşaţi special pentru a ajuta comunităţile sinistrate, sunt cazaţi în cele trei localităţi gălăţene amintite şi deocamdată nu le este asigurată masa de la unităţile lor.
Dezastrul produs de furia apelor este cutremurător, iar efortul depus pentru reaşezarea normalităţii în zonele inundate este foarte mare.
"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se roagă pentru persoanele afectate de inundaţii şi încă de ieri a aprobat un ajutor de urgenţă pentru semenii noştri care trec prin momente de grea suferinţă în judeţul Galaţi.
Şi la această oră, echipe din cadrul ISU Galaţi şi din judeţele învecinate, în cooperare cu militari şi voluntari coordonaţi de preoţii parohi ajută la scoaterea apei din gospodării şi la decolmatarea caselor şi a bisericilor afectate.
Prin mobilizarea preoţilor şi credincioşilor, în toate bisericile cadrul parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopie Dunării de Jos, astăzi, după Sfânta Liturghie s-a desfăşurat o amplă colectă în bani, alimente neperisabile, pături şi alte produse de primă necesitate.
În perioada imediat următoare, toate ajutoarele colectare vor fi distribuite acolo unde este urgentă nevoie, potrivit listelor întocmite de preoţii din parohii.
De asemenea, Arhiepiscopia Dunării de Jos a deschis un cont special pentru cei care vor să facă donaţii în bani pentru sprijinirea victimelor inundaţiilor.
Părintele Arhiepiscop Casian adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat deja şi celor care se vor implica în continuare în acţiuni de solidaritate creştină şi dragoste frăţească pentru a susţine, după putere, lucrarea filantropică îndreptată către persoanele sinistrate din judeţul Galaţi", informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.