23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Judecătoria Galaţi i-a condamnat pe Ioan Olaru şi Ciprian Iulian Olaru, tată şi fiu, la câte trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pentru înşelăciune în formă continuată. Cei doi au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce zeci de gălăţeni au rămas fără bani pentru că au făcut greşeala de a apela la agenţia acestora de turism ca să-şi procure bilete de avion sau de autocar pentru călătorii turistice în Europa şi America. Agenţia de turism SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi le lua banii oamenilor, iar apoi îi anunţa că au apărut diverse probleme la companiile aeriene sau la cele de transport rutier. Escrocheria s-a derulat în perioada octombrie 2010 - septembrie 2011, iar oamenii au fost puşi în situaţii extrem de dificile. Au fost şi cazuri când biletele de avion erau valabile doar la dus, pentru ca la întoarcere călătorii să constate că trebuie să plătească din propriul buzunar biletele, al căror preţ se ridica la câteva mii de lei.
Condamnat pentru aceleaşi fapte
Procurorii au constatat că au fost înşelate 41 de persoane, prejudiciul fiind de 8.924 de euro şi 28.208 lei. Familia Olaru nu şi-a asumat vina pentru cele întâmplate. În declaraţia dată procurorilor, Ioan Olaru a declarat că situaţia creată s-ar datora Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi bărbaţi, dar Judecătoria Galaţi a decis să îi judece în libertate, iar la ultimul termen de judecată magistraţii le-au acordat timp pentru a restitui banii clienţilor, lucru care nu s-a întâmplat. În consecinţă, instanţa i-a obligat să restituie sumele amintite anterior gălăţenilor ţepuiţi.
De menţionat este că Judecătoria Galaţi l-a condamnat recent la trei luni de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune în formă continuată pe Ciprian Iulian Olaru, administrator al SC Bene Travel 2010 SRL Galaţi, pentru fapte similare. Trei gălăţeni care apelaseră la agenţia sa de turism nu au mai plecat în voiajele dorite, dar nici nu au mai primit banii înapoi. Judecătorii l-au obligat pe administratorul agenţiei de turism să restituie şi peste 2.000 de euro, reprezentând sumele de bani plătite de clienţii săi în schimbul voiajelor neefectuate.


Articole înrudite