Luni, 15 martie 2021, este prima zi din Postul Mare (Postul Paştelui), astfel, începând de luni, credincioşii ortodocşi nu mai consumă alimente de origine animală şi încep o perioadă de renunţare şi sobrietate care va culmina cu frumuseţea sărbătorii Învierii Domnului.
Principalele caracteristici ale Postului Mare şi semnificaţia lor, potrivit basilica.ro sunt:
Vechiul nume al Postului Mare provenea de la numărul 40
Denumirea mai veche de „Păresimi” vine de la latinescul Quadragesima („Patruzecime”). Postul Mare este o imitare a postului aspru pe care Mântuitorul l-a ţinut în Pustia Carantaniei înainte de a-şi începe propovăduirea. Postul de 40 de zile este simbolul unei călătorii spirituale spre înnoire: potopul a durat 40 de zile şi 40 de nopţi; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea; evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană şi până în Ţara Sfântă.
Postul Mare durează totuşi mai mult de 40 de zile
În principiu, Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru. Astfel, Postul Mare are aproape 50 de zile, care sunt precedate de Săptămâna Albă, în care se renunţă la carne şi se mănâncă doar lactate, ouă şi peşte.
Practicarea înfrânării ca terapie pentru căderea din rai
Prima zi a Postului Mare este pusă imediat după Duminica izgonirii lui Adam din rai. Omul a căzut din comuniunea cu Dumnezeu prin consumarea fructului interzis, al cunoştinţei rupte de Dumnezeu. Astfel, călcarea poruncii divine, care a adus despărţirea omului de Făcătorul lui, s-a făcut prin mâncare. De aceea, practica postirii este menită a reface această comuniune şi starea de rai - dar nu doar prin abstinenţa de la mâncare. Ci postul este mai degrabă doar un instrument care permite schimbarea atitudinii omului. Părinţii Bisericii subliniază că de postit postesc şi demonii. Deşi aceştia nu mănâncă niciodată, atitudinea de negare şi separare de Dumnezeu nu şi-o schimbă. De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit cu tăierea voii proprii, care este tot un exerciţiu de înfrânare şi examenul pe care Adam nu l-a trecut.
În Miercurea din Săptămâna Albă se cântă la Utrenie:
„De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, şi demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemişcat să rămâi faţă de pornirile cele fără de cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstingnit. Ci mai ales să te răstigneşti împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta”.
Prima săptămână este Marcată de Canonul cel Mare
Scris de Sf. Andrei Criteanul, canonul se cântă în primele patru zile ale săptămânii. El conţine o istorie a Mântuirii, cu numeroase citiri din Vechiul Testament, explicate din perspectivă duhovnicească, prin clarificările aduse în Noul Testament: Legea Nouă şi cea Veche se luminează reciproc şi dezvăluie sensurile spirituale ale istoriei lumii. Din acest punct de vedere, întreaga istorie a Mântuirii este un drum al omenirii prin pustie spre Lumina Învierii şi Împărăţia lui Dumnezeu, unde se reface comuniunea din rai a omului cu Dumnezeu. De altfel, în această perioadă se citeşte zilnic din Vechiul Testament, mai ales din Facere, Cartea Pildelor lui Solomon şi Cartea lui Isaia.
Ritualurile şi decorurile cernite favorizează pocăinţa
Atmosfera din biserică favorizează introspecţia, plângerea, cercetarea de sine şi căutarea lui Dumnezeu, prin îndepărtarea de zgomotul lumii şi plăcerile ei efemere:
- muzica se cântă pe tonuri tânguitoare;
- slujbele sunt mai lungi şi mai dese;
- veşmintele preoţilor şi odoarele sunt de culoare închisă.
Rugăciunile pentru cei plecaţi dincolo
Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morţilor. Şi aceştia sunt însetaţi de Dumnezeu şi îşi doresc refacerea comuniunii cu El, dar nu pot să se roage, să postească sau să facă fapte bune. Toate acestea se pot face cât suntem încă în trup, deci în viaţă, şi voinţa noastră este activă şi se poate manifesta. De aceea, defuncţii au nevoie de ajutorul nostru: să facem noi faptele bune în locul lor - milostenia (pomana), rugăciunea pentru ei şi postul, pe care îl ţinem în această perioadă. În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile) la mănăstiri. Grâul de sărindar este sfinţit în fiecare sâmbătă din post, iar cu el se face coliva din Duminica lui Lazăr, când se face marea promisiune a Învierii dinainte de Sfintele Paşti. Ultima pomenire a morţilor din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Duminicile din post: repere pe calea spirituală
- Duminica Ortodoxiei ne aminteşte în ce credem, ce adevăr mărturisim. Ea evocă biruinţa Ortodoxiei în frământările din jurul cinstirii icoanelor în Imperiul Bizantin. Icoana are un rol foarte important atât în practica şi viaţa liturgică a Bisericii, de favorizare a comuniunii cu sfinţii şi Dumnezeu printr-o reprezentare care este deopotrivă fidelă realităţii trupeşti, cât şi celei spirituale a persoanei reprezentate.
- Duminica Sfântului Grigorie Palama ne înfăţişează importanţa rugăciunii şi sensul ei profund spiritual, de comuniune cu Dumnezeu.
- Duminica Sfintei Cruci ne aminteşte importanţa sacrificiului de sine şi faptul că refacerea legăturii cu Dumnezeu nu poate evita Calea Crucii, a suferinţei şi morţii, pe care El Însuşi Şi-a asumat-o.
- Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne prezintă reţeta despătimirii prin practicarea virtuţilor, trepte către Împărăţia lui Dumnezeu.
- Duminica Sfintei Maria Egipteanca ne învaţă, prin viaţa ei, că pocăinţa autentică este un drum parcurs dinspre Egiptul păcatului şi robiei spre Ierusalimul Învierii călăuziţi de Cruce.
