25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
200 de gălăţeni au schimbat PET-ul cu biletul
200 de gălăţeni au schimbat PET-ul cu biletul

200 de gălăţeni au luat parte vinerea trecută, 16 septembrie 2022, la cea mai amplă campanie naţională care promovează călătoriile cu transportul public, în schimbul colectării separate a deşeurilor, „România Schimbă PET-ul cu biletul”. În total, la nivel naţional peste 12.000 de persoane din 63 de oraşe au participat la campanie. "Locuitorii oraşelor în care a avut loc campania s-au mobilizat exemplar şi au colectat 87.000 de deşeuri, contribuind la dezvoltarea unor oraşe mai curate şi a un mediu mai sănătos, prin implicare şi responsabilitate. Campania dezvoltată de asociaţia Act for Tomorrow şi Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul programului naţional Vinerea Verde, s-a desfăşurat în parcările magazinelor Kaufland din ţară, iar cei dornici să participe au adus 5 deşeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) şi le-au introdus în automatele de colectare separată puse la dispoziţie de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deşeurile separat, automatele au eliberat un cupon în baza căruia au primit biletul de autobuz cu două călătorii sau valabil 24 de ore, în funcţie de specificul fiecărui oraş, de la voluntarii prezenţi la fiecare punct de colectare. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale", au precizat organizatorii, care îşi propun să continue campania şi anul viitor.

Campania a fost anunţată de Monitorul de Galaţi AICI!


Articole înrudite