13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rezultatele la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat de la Galaţi nu sunt îmbucurătoare, dar nici nu reprezintă o surpriză prea mare pentru profesori. Doar 20,22% dintre elevii care au terminat în acest an liceul au reuşit să treacă de examene, procentul fiind şi mai mic (19,87%) la tinerii din promoţiile anterioare, care s-au încumetat să participe în acest an la Bacalaureat. „Rezultatele sunt cele aşteptate, ţinând cont că vorbim de elevi care au avut corigenţe sau situaţia şcolară neîncheiată, dacă discutăm de actuala promoţie”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin. Elevii nemulţumiţi de notele primite au avut posibilitatea să depună contestaţii până ieri, la ora 16,00. De amintit este că după soluţionarea celor 1.500 de contestaţii din prima sesiune a Bacalaureatului, doar 84 de elevi din judeţul Galaţi au reuşit să promoveze Bacalaureatul , procentul de promovare la examenul din acest an urcând astfel de la 59,39% la 61,45%. Promovabilitatea la Bacalaureatul din 2013 a fost cu 10% mai bună decât cea din anul precedent.
5 septembrie - rezultate finale
După ce la proba profilului din cea de-a doua sesiune de Bacalaureat trei elevi au fost surprinşi cu telefoane mobile asupra lor de către supraveghetori, fiind imediat eliminaţi din examen, scenariul s-a repetat vineri, 30 august, la proba la care aceştia şi-au  putut alege profilul şi specializarea. Tot trei elevi au fost prinşi cu telefoane mobile, aceştia având acum interdicţie de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat pentru tentativă de fraudă. De menţionat este că şi la prima probă scrisă de Bacalaureat au fost doi eliminaţi din examen. La Galaţi s-au înscris iniţial 1.700 de elevi care nu au reuşit să promoveze în prima sesiune a Bacalaureatului, la care se adaugă alte câteva sute,  dar dintre aceştia s-au mai înscris la proba scrisă doar 1.472 de tineri, dintre care 211 nu s-au mai prezentat la examenul scris la Limba şi Literatura Română. La proba profilului numărul absenţilor s-a mărit cu alţi 265 de elevi. Astfel, la Matematică s-au prezentat 1.285 de elevi, iar 236 au lipsit, în timp ce la disciplina Istorie au venit 151 de elevi, 29 de tineri alegând să spună „pas” acestei probe. Contestaţiile vor fi soluţionate pe 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea notelor finale după reevaluarea tezelor să aibă loc pe 5 septembrie.


Articole înrudite