Galaţiul se sufocă de gunoaie. La propriu! Am închis la sfârşitul anului trecut o groapă de gunoi, cea de la Tirighina, pentru că ne-a impus UE, apoi am deschis o alta, care se va umple mai repede decât s-a crezut, pentru că nu e vorba numai de gunoaiele gălăţenilor, ci şi ale altor localităţi, care îşi aduc deşeurile la noi.
Galaţiul a pus în practică un valoros proiect de gestionare a deşeurilor. E vorba de celebrul proiect ISPA-gunoi, în valoare de 21,3 milioane de euro, din care 16,046 milioane de lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a UE iar restul reprezintă contribuţia Consiliului Local, obţinută prin contractarea unui credit la BEI. Ce înseamnă practic acest proiect pentru oraş? Amenajarea unei gropi de gunoi ecologice, care ar urma să aibă o durată de „viaţă” de minim 7 ani şi unde sunt aduse deşeurile din Galaţi şi din câteva localităţi limitrofe oraşului, dar şi funcţionarea unei staţii de sortare şi compostare a deşeurilor şi, nu în ultimul rând, aplicarea unui sistem selectiv de colectare a deşeurilor.
Colectare selectivă a deşeurilor: la alţii se poate
Despre sistemul de colectare selectivă a deşeurilor trebuie spus că sarcina îi revine societăţii Ecosal, care se ocupă atât de colectarea deşeurilor, cât şi de transportul lor. În decembrie anul trecut am văzut cu toţii „ochioasele” containere de 3 culori, unde gălăţenii pot depozita PET-urile, hârtia şi sticla. Apoi au cam dispărut. Cine şi cum le amplasează... se pare că nu are interes să recicleze, pentru că oricum, din câte am aflat, transportul la groapa de gunoi se face tot la grămadă. Adică muncim de două ori pe-un loc. Româneşte...
Am văzut cu proprii ochi cum procedează suedezii de la Linkoping, un oraş suedez cu jumătate din populaţia Galaţiului, unde Primăria a înfiinţat o societate care transformă deşeurile în căldură şi energie electrică. Dar nu orice deşeu! Vi se va părea, poate, incredibil ceea ce spun acum, dar e cât se poate de adevărat, iar dovada am avut-o în faţa ochilor. În ziua în care am vizitat centrul de reciclare al municipalităţii oraşului suedez, unde domneşte o curăţenie exemplară, ploua mărunt şi rece. Porţile erau larg deschise şi cine dorea intra şi lăsa în zecile de containere materiale diverse. Câţiva angajaţi ai societăţii Primăriei - echivalentul Ecosal de la noi - au ieşit din baracă şi l-au întâmpinat pe un cetăţean care venise cu autoturismul personal să lase nişte deşeuri. Au vrut să-l îndrume şi să-l ajute, dar acesta nu avea nevoie: ştia exact ce are de făcut. S-a îndreptat spre containerele de care avea nevoie (scrie pe pancarte mari la ce folosesc) şi a început să scoată din portbagaj ceea ce i-a prisosit în gospodărie: un scaun rupt, nişte fiare, câteva PET-uri, cutii de carton... nu mare lucru, dar a „vizitat” câteva containere, pentru a pune fiecare bucăţică la locul ei. Câtă civilizaţie! - mi-am spus. Ghidul nostru m-a lămurit apoi că nu a fost întotdeauna aşa, dar lumea a fost nevoită să se civilizeze, pentru că altfel trebuia să scoată bani din buzunar, şi nu puţini. Explicaţia: fiecare imobil, fiecare casă, are propriul container de gunoi, iar maşina care vine să-l ridice are cântar: plăteşti pentru cât arunci! Dacă selectezi gunoiul în gospodărie şi îl duci la containerele de reciclare, nu te costă nimic. Am întrebat cât de mult plăteşti ca să ţi se ridice gunoiul şi am aflat că... mult, foarte mult: cam de patru ori mai mult decât plătim noi acum ca să aruncăm alandala la containerele insalubre care sunt golite la groapa de gunoi a oraşului, unde se tot adună şi nimeni nu câştigă nimic din asta. Dar ce am putea câştiga? Păi sudezii transformă gunoiul menajer în energie electrică şi căldură ieftină.
Noi îngheţăm în locuinţe pe bani buni
Se apropie încă o iarnă şi Galaţiul tot nu are o soluţie pentru încălzirea populaţiei. Apaterm (societatea care ar trebui să distribuie energia termică) e falimentară iar Electrocentrale (furnizorul de căldură) e dependent de materia primă (gazele), care se tot scumpeşte. Între timp, oficialităţile gălăţene spun că vor înfiinţa o clonă pentru Apaterm, care să o ia de la zero, cu oameni mai puţini. Adică vor rezolva distribuţia. Rămânem, însă, dependenţi de Electrocentrale, societate a statului, pe care Primăria nu a putut să o ia în „ograda” sa, deşi a tot încercat, şi care acum, ca în fiecare an de altfel, cere ajutorul Consiliului Local pentru a putea să achite gazul sau păcura pentru la iarnă. Oricum, să te încălzeşti cu gaz într-o perioadă în care niciodată nu ştii când mai vine o scumpire sau dacă nu cumva cei de la care importăm ne „închid robinetul” e riscant. Asta dacă nu ai altă soluţie.
Căldură ieftină şi sigură
Ne putem încălzi prin arderea deşeurilor? Categoric. Primăria din Linkoping face asta din 1964. Prima fabrică de acest gen e situată în centrul oraşului şi este încă funcţională. Asta ca să răspund la o întrebare inerentă, legată de o eventuală poluare... Transformarea gunoiului în energie nu poluează, ci dimpotrivă, te scapă de un munte de infecţie în apropierea casei. Între timp, suedezii de la Linkoping au mai construit o fabrică, pe care ulterior au şi extins-o. Explicaţia: Primăria, prin societatea sa, importă gunoi. Îl aduce din oraşe situate pe o rază de 300 de kilometri, ba chiar din ţara vecină, Norvegia. Toată lumea vrea să scape de gunoi. Dacă mai şi ia bani pentru asta... Deci Tekniska Verken Group, firma Primăriei Linkoping, îşi permite să aducă gunoiul de la sute de kilometri distanţă şi tot furnizează căldură ieftină.
Trebuie spus că 90% din populaţia oraşului primeşte căldură de la această societate, toate autobuzele din oraş folosesc biogaz obţinut din arderea deşeurilor, la fel ca un procent de 7% din autoturisme, şi se mai vinde şi energie electrică. A, şi să nu uit ceva: în lunile în care nu e nevoie de energie termică, societatea municipalităţii o transformă foarte uşor în... aer condiţionat. Toate astea, de la o societate a Primăriei care arde gunoiul. Asta în condiţiile în care nu mai puţin de 49% din gunoi se reciclează, deci se ard pentru energie doar 50% din gunoaie (şi doar 1% din deşeuri ajung la groapa de gunoi!). Să vă spunem cum e în România? Exact pe dos: 99% la gropa de gunoi, 1% se reciclează şi nimic nu se foloseşte pentru producerea energiei.
Suedia, pe primul loc în Europa la utilizarea energiei din gunoi
Suntem săraci dar şi puturoşi şi lipsiţi de viziune. O spun cifrele: Suedia are 32 de fabrici de transformare a deşeurilor în energie, iar România... zero. De ce nu am adopta modelul suedez? Nu ne plac suedezii? Atunci să ne uităm în ograda cehilor, danezilor, norvegienilor, finlandezilor... pentru că ei sunt pe următoarele locuri în ceea ce priveşte experienţa în acest domeniu.
Revenind la suedezi: când municipalitatea din Linkoping a văzut că societatea merge bine, a înfiinţat o firmă care să „vândă” experienţa în alte părţi. Aşa s-a născut Usitall, dezvoltatorul care caută zone din Europa unde să pună în practică experienţa dobândită acasă în peste 50 de ani. A vrut iniţial să construiască în Polonia, dar apoi a ales România. Aici a „ochit” oraşe mari, care au şi gunoi mult, deci materie primă din belşug. Oraşele vizate: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Galaţi...
Galaţiul nu vrea?
Nu ştiu ce au de gând celelalte oraşe din România, dacă vor sau nu să ardă gunoiul pe model suedez pentru a obţine beneficii pentru locuitori, dar pentru Galaţi pare o soluţie bună. Depinde, însă, de autorităţile locale. Fostul primar, Dumitru Nicolae, a vizitat anul trecut uzina de la Linkoping şi se declara impresionat. Anul acesta, în luna mai, cu ocazia unei întâlniri transnaţionale a partenerilor din cadrul proiectului ReTInA, municipiul Galaţi a stabilit ca zonă-pilot pentru revitalizare fostul depozit de deşeuri de la Tirighina. Planul de revitalizare elaborat de municipiul Galaţi include 4 scenarii posibile: crearea unui parc fotovoltaic, captarea şi utilizarea biogazului, recuperarea şi valorificarea materialelor refolosibile sau incinerarea deşeurilor pentru producerea de energie.
”Pe parcursul implementării proiectului, mai multe companii şi instituţii şi-au manifestat interesul ca potenţiali investitori. Cea mai apropiată de concretizare este soluţia suedezilor de la Usitall AB, companie deţinută de municipalitatea Linköping, cu experienţă şi cunoştinţe în dezvoltarea şi operarea uzinelor de căldură şi electricitate de ultimă generaţie bazate pe surse de energie regenerabilă. În aprilie 2012 părţile au convenit, în prezenţa Excelenţei Sale dl. Anders Bengtcén, ambasadorul Suediei în România, semnarea unei scrisori de intenţie pentru realizarea unei uzine de cogenerare de căldură şi electricitate în Galaţi, care va opera pe bază de combustibili regenerabili”. Au venit alegerile şi totul s-a împotmolit, deşi suedezii au contactat şi noua administraţie locală. Între timp, aşteptăm o nouă iarnă... şi încă una... Oricum, dacă s-ar lua o decizie rapid, construcţia uzinei tot ar dura vreo doi ani.
UE ne împinge de la spate
Oricât am vrea noi să ne facem că nu vedem că gropa de gunoi se umple şi oricât am vrea să ne împotrivim în a o folosi pentru obţinerea de energie, UE e categorică. Directiva europeană privind deşeurile prevede regulile obligatorii pentru tratarea gunoaielor, principiul fundamental fiind „poluatorul plăteşte”. Statele membre ale UE trebuie să acţioneze pentru reciclarea corespunzătoare a deşeurilor, iar depozitarea acestora trebuie să survină doar în ultimă instanţă. Şi noi facem exact pe dos.
