Oţelul, liderul seriei, Sporting, pe podium la jumătatea sezonului regular Recomandat

Luni, 25 Octombrie 2021 10:50
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Liga a treia la fotbal a programat sâmbătă partidele ultimei etape din tur. SC Oţelul a jucat pe teren propriu cu CSM Rm. Sărat. Oţelarii lui Dorinel Munteanu au continuat seria evoluţiilor ascedente şi au obţinut încă o victorie fără emoţii. Rezultat final: SC Oţelul - CSM Rm. Sărat 4-1 (3-0). Au marcat pentru învingători: Cîrjan 2 goluri, Cisotti, Yabre. Managerul tehnic Dorinel Munteanu a început cu formula: Ursu - Rus, Yabre, Ghiocel, Nedelea - Neagu, Jardan, Cireş - Demian, Cîrjan, Cisotti. După pauză au mai evoluat: Farcaş, Nica, Vaştag, Cricimar, Dobre. După acest succes, oţelarii au preluat fotoliul de lider cu 21 de puncte.
Fostul lider din ultima lună, Sporting Lieşti a jucat în deplasare cu CSM Focşani 2007. Lieştenii au făcut o primă repriză bună, dar au cedat după ce au încasat primul gol în min.62 şi au pierdut. Rezultat final: CSM Focşani 2007 - Sporting Lieşti 2-0 (0-0). Antrenorul Cristian Brăneţ a început cu 11-le: A.Brăneţ - Maftei, Voicu, Iancu, Năstase - Munchiu, Cucu, Stan, Mihu - Călin, Grigoraş. Au mai intrat: Bîrlădeanu, Ţicămucă, Milea. Sporting coboară pe locul 3 cu 19 puncte. Returul va începe pe 30 octombrie cu derbiul gălăţean SC Oţelul - Sporting Lieşti, programat pe stadionul Oţelul, de la ora 15.00.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu