David Asandei, antrenor principal FCUG: „Situaţia era alta cu tot lotul valid. Fetele au luptat şi am avut 4-5 ocazii de a marca. 10 din cele 14 jucătoare care au făcut deplasarea sunt gălăţence” Recomandat

Luni, 15 Martie 2021 11:03
Publicat în Sport

Liga 1 la fotbal feminin s-a reluat duminică cu partidele primei etape din play-off. FC Universitatea Galaţi a jucat în deplasare cu Heniu Prundu Bârgăului. Fără câteva jucătoare importante, „panterele negre” au rezistat în primele 20 de minute când au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar apoi au trebuit să se recunoască învinse în faţa unei echipe mai bune. Rezultat final: Heniu Prundu Bârgăului - FC Universitatea Galaţi 5-0 (3-0).
„Ne-au lipsit Valeria Postol, testată pozitiv la COVID-19, Lidia Moacă, accidentată, şi Nadya Petrovskaya, şi cu toate acestea s-au accidentat şi 2 jucătoare în timpul meciului, pe care a trebuit să le ţinem în teren 70 minute, pe bancă aveam junioare care au şi debutat. Situaţia era alta cu tot lotul valid. Chiar şi în aceste condiţii, fetele au luptat şi am avut 4-5 ocazii de a marca. Sperăm să le avem pe toate la următorul meci. Nu trebuie uitat un amănunt foarte important, 10 din cele 14 jucătoare care au făcut deplasarea sunt gălăţence”, ne-a declarat antrenorul principal David Asandei.
11-le de start: Georgiana Bobocea - Valentina Ivan, Alexandra Ivan, Sandra Oprică, Andreea Surcică - Nicoleta Lepădatu, Daniela Mardari, Iriska Topal, Monica Benţoiu - Alexandra Hilohe, Nina Anca. Au mai jucat: Silvia Oană, Ioana Sfetcu, care a debutat în Liga 1 la 15 ani, şi Adelina Chiriac. FCUG se menţine pe locul 6 cu 18 puncte şi va juca etapa viitoare, pe 21 martie, tot în deplasare, cu Fortuna Becicherecu Mic, ocupanta locului 3.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu