27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arcada a preluat fotoliul de lider, CSU n-a avut replică la Bacău
Arcada a preluat fotoliul de lider, CSU n-a avut replică la Bacău

Cea de-a XV-a etapă a Diviziei A1 la volei a programat în weekend o dublă Galaţi - Bacău. Sala Polivalentă Dunărea a găzduit confruntarea masculină Arcada - Ştiinţa Bacău. Surprinzător, oaspeţii, nou promovaţi au început curajos şi şi-au adjudecat primul set în care au condus în permanenţă. Lucrurile au intrat însă pe făgaşul normal şi echipa gălăţeană, la care a debutat şi ultima achiziţie cubanezul Armando Danger Mulen a controlat autoritar următoarele trei seturi, încheind socotelile după 100 de minute de la fluierul de start. Rezultat final: Arcada - Ştiinţa 3-1 (-23, 16, 18, 14). Antrenorii Martin Stoev, Nicu Harabagiu şi Marian Apostu au aliniat formula: Paşcan, Laza, Despotovski, Gradinarov, Radovic, Caio de Pra - Rosic, libero. Au mai evoluat: Cristudor, Janic, Spînu, Danger. Arcada acumulează 37 de puncte şi a trecut pe primul loc cel puţin până la terminarea partidei de luni seara, Steaua Bucureşti - ACS Volei Municipal Zalău. Echipa noastră va juca în devans tot astăzi, de la ora 17.00, la Galaţi cu Ştiinţa Explorări Baia Mare.
Fetele de la CSU Galaţi au jucat în deplasare cu multipla campioană naţională Ştiinţa Bacău. Gălăţencele pregătite de Ileana Berdilă nu şi-au putut depăşi condiţia, n-au avut replică şi au cedat după 65 de minute de joc. Rezultat final: Ştiinţa Bacău - CSU Galaţi 3-0 (15, 7, 15). Echipa gălăţeană a folosit formula: Corina Vasilie, Adriana Dudnic, Irina Todaşcă, Iuliana Cazamir, Sorina Marian, Elena Ivan - Monica Foca, libero. Au mai jucat. Roxana Petre, Carmen Vasile, Teodora Şabloschi. Etapa viitoare, CSU va juca acasă cu CSU Medicina Tg. Mureş.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi