27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 40% dintre elevii din ţara noastră nu înţeleg un text citit la prima vedere
Peste 40% dintre elevii din ţara noastră nu înţeleg un text citit la prima vedere

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, i-a îndemnat pe specialiştii din domeniu să fie oneşti şi lucizi şi să admită că situaţia arătată de sondajele europene este realmente îngrijorătoare, referindu-se la faptul că peste 40 la sută dintre elevii cu vârste de 15 ani sunt aşa-numiţi analfabeţi funcţionali.
Practic, acest lucru înseamnă că acei tineri nu reuşesc să înţeleagă un text la prima citire, pentru ca apoi să îl poată reda, să spună ce au înţeles, dacă sunt sau nu de acord cu enunţul şi să facă corelaţii între noile informaţii şi cele pe care le deţineau dinainte.
„Problema nu este una de semantică, să nu ne fie frică de cuvinte, că numim analfabetism funcţional, că numim disfuncţionalitate, că numim lipsă de eficienţă a învăţământului românesc, numiţi-l cum doriţi. Dacă statisticile pe care le avem la dispoziţie sunt corecte, faptul este că mai mult de 40 la sută dintre elevii din ţara noastră nu înţeleg un text pe care îl citesc la prima vedere, şi să nu ne amăgim, nici nu prea citesc, de fapt mai mult de prima sau a doua vedere nu prea există pentru unii. Au dificultăţi să facă operaţii elementare, au dificultăţi să fixeze o noţiune şi raporturi logice între idei, de concepte, au dificultăţi la nivelul unor competenţe de bază pe care şcoala ar trebui să le ofere indiferent de filieră, format şi profilul şcolii”, a spus Dumitru.
El a precizat că trebuie recunoscut inclusiv faptul că, de-a lungul timpului, a lipsit curajul unei reforme şi că anumite momente au fost ratate, astfel încât s-a ajuns la această situaţie. Ministrul a declarat însă că există oricând un bun moment pentru a se lua decizia unei remedieri şi s-a declarat optimist în ceea ce priveşte eficienţa măsurilor în viitor. El a avertizat însă că lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine.
Potrivit specialiştilor, conceptul de alfabetizat funcţional presupune o persoană capabilă să citească un text, să îl înţeleagă, să facă conexiunile cu ceea ce ştia înainte de citirea textului, capacitatea sa de a-şi formula un punct de vedere cu privire la ce a citit, de a exprima în scris sau oral punctual său de vedere şi, nu în ultimul rând, de a aplica informaţiile/cunoştinţele obţinute în contexte de viaţă reală, adică funcţionarea în societate.
Potrivit datelor prezentate la dezbaterea dedicată analfabetismului funcţional, care a avut loc luni la Cluj, sub organizarea Administraţiei Prezidenţiale, în 2012 a fost publicat primul raport al EU High Level Group of Experts on Literacy care cuprinde cinci capitole despre nivelul analfabetismului funcţional în Europa, dar şi recomandări de reducere a acestuia.
Din acest raport reiese că sistemul educaţional românesc are probleme serioase în ceea ce priveşte alfabetizarea funcţională şi multiplă, elevii români situându-se pe locul 49 din 65 la testarea PISA din 2009, la secţiunea lectura şi înţelegerea textului. La secţiunea matematică şi la ştiinţe, România s-a situat pe locul 47. La nivelul Europei, după România se mai află doar Albania.
Raportul Grupului la Nivel Înalt arată că 40,4% dintre elevii români sunt sub nivelul 2 (corespunzător evaluării PISA), ceea ce, practic, înseamnă incapacitatea acestora de a înţelege cele mai simple sarcini la examenele naţionale. Potrivit informaţiilor oferite de organizatori, acest lucru înseamnă, practic, că aceşti tineri nu vor putea accede decât la locuri de muncă care cer un nivel minim de educaţie. Potrivit reprezentanţilor Departamentului de Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale procentul a ajuns în 2016 la peste 42 la sută.
Media europeană a analfabetismului funcţional este de 20%, ţinta fiind reducerea la 15% până în 2020. România ocupă ultimul loc din UE la acest capitol, iar la nivelul Europei extinse, se găseşte pe penultimul loc, fiind urmată doar de Albania.


Articole înrudite

Peste 1300 de pompieri, militari şi jandarmi acţionau joi, 26 septembrie 2024, cu 200 de utilaje p ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi