„Pâinea, fie ea cât de rea, tot mai bine o înghiţi în ţara ta”

Citeam editorialul doamnei Aur şi citeam şi alte articole ale Monitorului... Mă gândesc şi eu mereu că suntem mai puţini ca odinioară, suntem mai bolnavi ca odinioară şi mai trişti ca odinioară. Unii dintre noi au fugit, plecat, îndepărtat cu speranţa că se va schimba măcar ceva în viaţa lor, conştienţi de faptul că tristeţea aia, lipsa aia de bani şi de certeţe îi va ucide încet-încet sau îi va transforma în nişte maşini... Unde s-au dus? Unde? Au plecat spre tărâmul făgăduit, spre ţara regelui Albastru, spre ce naiba? Au luat-o la fugă sau au mers încet, s-au ohihnit pe drum, au ajuns, dar acolo nu e ceea ce au visat... Acolo e altă durere, este dorul şi necazul, este depărtarea, este exact ca în basm... Rămâne dorul ăla cumplit şi gândul mereu de a se întoarce, rămâne golul şi nodul în gât, rămâne veşnic privirea acea în urmă şi comparaţia... Pâinea, fie ea cât de rea, tot mai bine o înghiţi în ţara ta... Eu spun doamnei Aur doar un singur lucru... curaj. Peste tot e acelaşi lucru: sărăcie, răutate, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, guverne care îşi bat joc şi prim-miniştri care fac bunga bunga prin cine ştie ce colţ de Paradis... Noi nu putem schimba nimic în lume, ci doar în ceea ce ne priveşte... Putem face lucruri „mici” pentru că noi suntem „mici”. Nu consider micimea ca şi chestiune de măsură ci doar ca şi chestiune de putere decizională. Eu decizii pot să iau doar în ceea ce priveşte micul meu cerc dar nu în ceea ce priveşte ţara... Alţii sunt mari dar ar trebui să nu uite că noi, cei mici, i-au pus acolo... Să conducă, să ne conducă... Şi ce fac? Nimic... atât... Pe alţii nu-i vom schimba şi nici nu îi vom face să le pese... Cum gândesc, aşa vor gândi şi mâine... Comoara mare este sufletul bun. Ai noştri au făcut mult mai mult decât aducerea nostră pe lume. Sunt câţiva care mai şi gândesc... şi care îşi fac datoria faţă de societate, faţă de comunitate, faţă de ţară. Puţini... Restul se gândeşte doar la binele personal şi la îmbogăţire. Alţii se chinuie să înţeleagă de ce...

Suntem mai puţini, suntem trişti dar haideţi să încercăm să nu fim nefericiţi... Haideţi să căutăm în noi măcar un dram de fericire, să nu ne facem gânduri mari, să ne bucurăm de porumbeii care uneori ne apar în faţă, ne apar aşa de nicăieri, ne apar ca un semn de pace şi de linişte, ca şi cum ar vrea să ne ureze o zi bună în drumul nostru spre serviciu...