Jandarmii care au găsit-o pe micuţa Ionela, avansaţi în gradul următor în mod excepţional Recomandat

Luni, 31 Octombrie 2022 16:43
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cei trei jandarmi care au făcut parte, alături de un poliţist, din echipa care a găsit fetiţa dispărută în data de 28 octombrie, din localitatea Corbeni, au fost avansaţi înainte de termen, în mod excepţional, de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, colonel Albăceanu Nicolae Iulian. Este pentru prima dată în istoria unităţii când au loc astfel de avansări în gradul următor. Evenimentul a avut loc luni, 31 octombrie 2022, la sediul inspectoratului.
Cătălin Lipan şi Stelian Valentin Piroşcă au fost avansaţi de la gradul de plutonier la cel de plutonier major, iar Iulian Dima de la cel de sergent major la plutonier.
Cei trei subofiţeri au fost felicitaţi de comanda unităţii, fiind un moment unic în cariera lor, până în acest moment.
Plutonier major Stelian Valentin Piroşcă şi plutonier Iulian Dima au declarat că a fost prima misiune de acest gen la care au participat, în timp ce plutonier major Cătălin Lipan susţine că este la cea de-a doua misiune, ambele cu final fericit.
Reamintim că în data de 28 octombrie 2022, o femeie din localitatea brăileană Corbeni a sesizat prin apel 112 că fiica sa, Vladov Valentina-Ionela, în vârstă de 5 ani, a dispărut de la domiciliu, în aceeaşi zi, şi nu a mai fost găsită. Jandarmii brăileni au fost solicitaţi la acţiunea de căutare. Minora în vârstă de 5 ani a fost găsită de o echipă formată din 3 jandarmi şi un poliţist, la o fermă de la marginea localităţii Corbeni. Aceasta era teafără şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Acţiunea de căutare a minorei dispărute a fost coordonată de prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei, asistat de inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, colonel Iulian Albăceanu.
Despre acţiunea la care au participat forţe din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - poliţişti, jandarmi, pompieri -, voluntari şi localnici, Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Readusă în braţele mamei de către jandarmi".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu