Explozie urmată de incendiu la Tulcea. O femeie a murit (UPDATE) Recomandat

Luni, 06 Septembrie 2021 14:06
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

UPDATE 2: Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „distrugere din culpă”.

„În cursul zilei de azi, 6 septembrie a.c., poliţiştii tulceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o locuinţă de pe strada Griviţei din municipiu a avut loc un incendiu urmat de o explozie. În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, împreună cu un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, care au procedat la stingerea incendiului dintr-o anexă a imobilului, unde se afla o persoană de 96 de ani. În urma stingerii incendiului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de «ucidere din culpă» şi «distrugere din culpă». În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii incendiului”, potrivit IPJ Tulcea.

................................................................................................

UPDATE: Potrivit ISU Tulcea, în jurul orei 12:35, pompierii militari tulceni au fost solicitaţi să intervină la un incendiu, anunţat prin intermediul numărului unic pentru  apeluri de urgenţă 112, produs la o casă din municipiul Tulcea, situat pe strada Griviţei.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă 4 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi 1 echipaj SAJ, cu medic. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta într-un dormitor, pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp, iar în interior se afla o persoană carbonizată (femeie, în vârstă de 96 de ani).

Pompierii au lichidat prompt incendiul şi au acţionat pentru evacuarea fumului. În urma producerii evenimentului au fost afectate 3 încăperi (un dormitor, un hol şi o bucătarie) şi bunurile din interiorul acestora, fiind salvate casele învecinate. La locul evenimentului au fost prezenţi şi lucrători din cadrul IPJ şi IJJ Tulcea. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spaţii închise (o candelă sau lumânare a fost lăsată nesupravegheată).

Pompierii tulceni atrag atenţia:
- Asiguraţi-vă că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte;
- Nu lăsaţi lumânările sau candela aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
- Amplasaţi întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candela pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate;
- Nu vă aplecaţi asupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
- Nu amplasaţi lumânările sau candela aprinsă foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare);
- Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările sau candela aprinsă în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturnă şi provoca incendii;
- Stingeţi întotdeauna lumânările sau candela, înainte de a le muta.

................................................................................................

Explozie, urmată de incendiu, în municipiul Tulcea, din nefericire, cu o victimă decedată, o femeie de aproximativ 90 de ani. La fața locului au intervenit 4 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ, cu medic. Incendiul a fost lichidat. Vom reveni!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu