29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De ce trebuie să-ţi asiguri locuinţa
De ce trebuie să-ţi asiguri locuinţa

Campania „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe” a ajuns în Galaţi! Din 15 octombrie, broşura informativă „Asigură-ţi locuinţa!” este distribuită în marile intersecţii ale oraşului. Toţi cei care traversează marile artere ale oraşului vor afla din acest material care sunt principalele modificări ale legislaţiei privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, cât costă o poliţă PAD, ce acoperă o asigurare facultativă pentru casă, dar şi care este preţul mediu al unei astfel de asigurări sau ce paşi trebuie să parcurgă în caz de daună. Campania de informare, demers naţional prin care se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a românilor cu privire la asigurarea locuinţelor, a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie. Aceasta se desfăşoară în contextul în care datele statistice arată cum, an de an, zeci de mii de locuinţe din România sunt afectate de riscuri catastrofale precum inundaţiile, alunecările de teren şi uneori chiar cutremurele. Lor li se adaugă incendiile, furturile şi alte riscuri la care locuinţele noastre sunt expuse în fiecare clipă. 

 

9.273 de locuinţe afectate de inundaţii în România în 2014

 

În primele 6 luni ale acestui an, inundaţiile provocate de precipitaţii abundente au afectat peste 2.000 de locuinţe, iar pe parcursul anului trecut, numărul acestora s-a ridicat la 9.273, conform datelor IGSU - Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.  

De asemenea, datele aceleiaşi instituţii arată că în prima jumătate a acestui an, s-a constatat o creştere a alunecărilor de teren, astfel că, până în luna iulie au fost înregistrate 30 de alunecări de teren care au generat avarierea a 30 de locuinţe, comparativ cu anul trecut, când au fost avariate 21 de locuinţe.

Mai mult, în primele 7 luni ale acestui an au avut loc 197 de cutremure, ceea ce înseamnă că în România are loc un cutremur la 2 zile, medie înregistrată şi în anul precedent, arată datele INFP – Institutul Naţional de Fizică a Pământului.

 

5.999 de incendii izbucnite în casele românilor în 2014

 

Catastrofele naturale nu sunt singurele riscuri care ameninţă locuinţele românilor. În România, datele furnizate de IGPR - Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că în primele 6 luni ale anului 2015, poliţistii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 14.616 furturi din locuinţe, în 2014 înregistrându-se 29.925.

Totodată, serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru lichidarea a 3.340 de incendii manifestate la locuinţe în primele 6 luni ale anului 2015, numărul reprezentând un procent de 35% din totalul incendiilor produse la nivel naţional. În anul precedent, 5.999 de incendii au afectat locuinţele românilor. 

Principalele cauze generatoare de incendii în locuinţe sunt reprezentate de instalaţii electrice defecte sau improvizate, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravhegheate, coş, burlan de fum defect sau necurăţat, fumat, acţiuni intenţionate, precum şi foc deschis.


Articole înrudite