Ce-aţi făcut în ultimii 5 ani?

Această întrebarea devenise leit-motivul unei vânători de vrăjitoare roşii, în perioada de după Revoluţia din 1989. Eu m-am trezit cu această întrebare în gând în momentul în care am văzut cum se agită spiritele în Galaţi şi apar la înaintare oameni pe care nu i-am mai văzut de ani de zile şi atunci m-am întrebat: ce-or fi făcut aceşti oameni în ultimii ani? Am decis să fac o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în Galaţi în ultimii 5 ani, cu bune şi rele. Exerciţiul făcut de mine nu are valoarea unui experiment sociologic, dar e o provocare la sinceritate şi autoevaluare. E doar un tablou al societăţii în care trăim şi al transformărilor prin care am trecut în ultimii cinci ani. Şi, de ce nu, un punct de plecare pentru viitor.

Analiza mea a început în septembrie 2011 (răsfoind arhivele pe 5 ani, pornind din septembrie 2006) şi, dacă îmi ajută Dumnezeu, o voi încheia în septembrie 2012. În fiecare zi de luni puteţi vedea în paginile ziarului o radiografie a săptămânii anterioare corespunzătoare ultimilor 5 ani, aşa cum a fost ea redată în mass media la vremea respectivă. Astăzi, 30 ianuarie 2012, voi analiza perioada 23-29 ianuarie, din 2007 până în 2011.

-  Dumitru Nicolae, la „vânătoare” de conservatori. Primarul Galaţiului anunţa că la următoarea şedinţă a Consiliului Local se vor afla pe ordinea de zi două puncte referitoare la numirea directorilor în fruntea societăţii Apă Canal şi a Serviciului Administrarea Domeniului Public (SADP). În ceea ce priveşte societatea de apă şi canalizare, nimeni nu era surprins de anunţ, Ion Ştefan fiind deja demis de consilierii locali. Nu se poate spune însă acelaşi lucru despre intenţia edilului de a schimba conducerea de la SADP. “Vom numi alt director la SADP pentru că Florin Popescu şi-a dat demisia din funcţia de director. Acesta este motivul pentru care vom numi alt şef la Administrarea Domeniului Public”, a declarat într-o primă fază primarul Nicolae. Situaţia de la SADP nu era, însă deloc clară, pentru că primarul nu a putut preciza de ce şi-a dat demisia directorul Florin Popescu, ba chiar a întors-o ca la Ploieşti: “Dacă el nu şi-a dat demisia până acum, o va face în cadrul şedinţei Consiliului Local”. Cei de la SADP nu ştiau că ar fi rămas fără director, Florin Popescu aflându-se în concediu de odihnă de la începutul anului. Ulterior s-a dovedit că Dumitru Nicolae nu juca la cacealma, ci pur şi simplu ştia ce vrea: atât Ion Ştefan cât şi Florin Popescu au dispărut de pe statele de plată ale Apă Canal respectiv SADP.

- Când nouă se înfruntă, al zecelea candidează. Se apropiau alegerile locale şi fiecare partid îşi făcea calcule peste calcule pentru desemnarea candidaţilor. La liberali s-a lăsat cu un sondaj, despre ale cărui rezultate voi vorbi altădată. Acum voi reaminti doar numele celor care, în opinia lor şi a partidului, ar fi putut reprezenta o ameninţare pentru „Moş Nicolae”. Nouă membri importanţi ai PNL Galaţi au intrat în cursa internă pentru desemnarea candidatului: viceprimarul Mircea Răzvan Cristea (acum tot viceprimar, deşi nimeni nu înţelege de ce), Mihai Capră (prefect PNL atunci, demnitar PDL acum), Maricel Oancea (fost lider de sindicat la Combinat, care anul trecut a demisionat din CL şi din PNL pe motiv de... Marius Stan candidat în 2012), Vasile Pârlog (director executiv în cadrul Prefecturii şi fost consilier local), omul de afaceri Marian Băilă, Mircea Ispas (directorul de producţie al Apaterm), doctorul Paul Ichim şi Tania Bogdan (inspector şcolar general atunci, acum vicepreşedinte CJ). Pe lista celor 9 candidaţi nu figura şeful lor, Victor Paul Dobre, care a candidat din partea PNL Galaţi la alegerile din 2004 pentru fotoliul de edil şef al urbei dar nu a reuşit nici să intre în turul al doilea. Am spus că nu voi vorbi acum de rezultatele sondajului preelectoral şi nu o voi face pentru că oricum candidat al PNL în 2008 nu a fost niciunul dintre cei nouă, ci Marius Stan, care nici măcar nu era liberal şi care, la fel cum a păţit liderul liberalilor în 2004, nu a reuşit să intre în al doilea tur de scrutin, în ciuda campaniei făcute pe bani mulţi şi în stil „americănesc”.

- Petru Lificiu „prindea” şefia ANRE. Lificiu era numit de premierul Emil Boc preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. După cum se ştie, Petru Lificiu avea deja experienţă ministerială, fiind ministrul Mediului pentru aproximativ un an de zile şi pentru o perioadă de timp secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Apelor şi Protecţiei Mediului. Lificiu şi-a început cariera politică în PSD, a continuat ca independent şi preşedinte al Partidului Ecologist Român, pentru ca, mai apoi, să îşi întoarcă privirile către PDL la finalul lui 2007, pe când această formaţiune se numea încă Partidul Democrat. Este dovada vie a faptului că traseismul este benefic.

- Mircea Toder visa majoritate PSD - PDL în consiliile gălăţene. După ce Partidul Social Democrat şi Partidul Democrat Liberal au semnat un protocol de colaborare judeţean, care nu era altceva decât o „prelungire” a programului de guvernare al celor două formaţiuni politice la nivel central, liderul PDL Galaţi, Mircea Nicu Toader, spera şi la formarea unei majorităţi politice cu Partidul Social Democrat atât în Consiliul Judeţului, cât şi în Consiliul Local. Mircea Toader credea că numai prin formarea unei majorităţi în cele două consilii se vor putea lua decizii importante pentru Galaţi. Cu toate acestea, probabil intuind ceva, spunea că, dacă nu se va putea înţelege cu PSD, nu va fi niciun capăt de ţară şi PDL va putea să meargă şi singur în îndeplinirea programului de guvernare la nivel local: „Eu îmi doresc o nouă majoritate politică pe plan local. Şi nu numai că o doresc, ci aş vrea să se şi realizeze, dar nu e problema PDL, ci a PSD. Este destul de dificil să avem o înţelegere la nivel central, la guvernare şi în Parlament, şi să fim în opoziţie la nivel local. Dar, repet, este problema PSD. Noi oricând suntem de acord să facem o majoritate cu ei, ca o logică a acestui contract pentru România, care trebuie să se ducă până la nivel local. Dacă nu, noi ne ducem pe drumul nostru şi ei pe drumul lor”. Ulterior s-a văzut că PDL nu s-a putut înţelege prea mult cu PSD nici la nivel naţional, pentru că în toamnă PSD a ieşit din Guvernul Boc.

- Mircea Nicu Toader, din nou la cârma PDL Galaţi. Cum se anticipa deja, deputatul Toader s-a întors la conducerea Organizaţiei Judeţene a PDL Galaţi, după ce, la mijlocul anului 2008, fusese „retrogradat” de la centru pentru rezultatele de la alegerile locale. Victoriile PDL Galaţi la alegerile parlamentare şi activitatea susţinută de la nivel central îl aduceau pe Toader iarăşi în postura de şef al democrat-liberalilor gălăţeni. Cel care a asigurat pentru o jumătate de an funcţia de preşedinte interimar al PDL Galaţi, Eduard Filkenstain, primarul municipiului Tecuci, devenea prim-vicepreşedinte, la fel ca proaspătul senator Marius Necula. Consilierul Judeţean Iulian Aramă devenea noul secretar general al partidului, iar secretar general adjunct a fost ales Dan Trâmbiţaşu.

-  PDL şi Radio Erevan. Pentru că prin târg circulau zvonuri cum că tabăra portocalie s-ar îmbogăţi după realegerea preşedintelui Băsescu, liderul PDL, Mircea Toader, venea cu dezminţiri: Durbacă nu vine la PDL, întrucât „are partidul său” în care să se desfăşoare. Dacă această precizare a fost făcută cu un ton destul de ferm, cea de-a doua clarificare a avut o notă nuanţată: în ceea ce priveşte revenirea lui Eugen Chebac în tabăra democrată, Toader s-a arătat neinteresat de idee, dar nu de persoană, motivând că este inutil să deţii conducerea de la nivelul judeţului dacă nu ai şi majoritatea asigurată de consilieri. După cum s-a văzut, în 2010 nu au trecut la PDL nici Durbacă nici Chebac. În 2011, însă, s-a vorbit intens de migrarea celor doi spre eşicherul politic păstorit de Băsescu, dar nu la PDL, ci la struţo-cămila UNPR. Dacă Durbacă „s-a alintat” şi apoi i-a lăsat pe uneperişti cu ochii în soare, Chebac a acceptat sprijinul partidului lui Oprea iar acesta din urmă se pare că s-a lăudat că a obţinut mult mai mult de atât, Chebac susţinând totuşi, şi la această oră, că nu trece la UNPR, ci va candida ca independent. Anul acesta va fi extrem de interesant pentru noi, jurnaliştii, şi foarte dramatic pentru politicieni. Pentru omul de rând va fi doar o ocazie de mai fi tras în piept o dată dacă nu deschide bine ochii şi nu ciuleşte urechile.

- Marius Necula cerea mazilirea lui Doruleţ Resmeriţă. Senatorul Necula cerea public demitere lui Resmeriţă de la conducerea Inspectoratului Şcolar, precizând că pretenţia nu are legătură cu scandalul iscat la alegerile din sânul organizaţiei judeţene PDL, ci ar fi justificată de activitatea profesională a lui Resmeriţă: „Eu i-am cerut demisia lui Doru Resmeriţă, premierului, anul trecut. Nu voi spune de ce. Este o problemă de ordin intern, ce am avut de spus i-am spus, ce am avut de criticat am făcut-o în interiorul partidului. (…) Ceea ce am spus eu acolo trebuie analizat, eu am venit cu cifre, fapte, întâmplări concrete. Premierul mi-a dat dreptate. Mi-a dat dreptate şi domnul Funeriu, care ştia şi el suficient de multe. Nu voi comenta nimic în plus, decât dacă lucrurile vor escalada”. Resmeriţă a avut însă o atitudine pacifistă: „Demisia este un act unilateral şi pot să mi-o depun eu, dacă doresc. Biroul Permanent Judeţean a făcut propunerea pentru numirea mea, iar decizia retragerii susţinerii mele ar putea veni tot din această direcţie. Senatorul Necula trebuie să fie explicit, să spună exact la ce se referă legat de activitatea mea. Ministrul Funeriu nu mi-a reproşat nimic. Şi ar fi avut ocazii suficiente să o facă. Eu nu l-am acuzat pe Marius Necula de vicii de organizare a alegerilor”. Acum, că a trecut un an de la acele evenimente şi atât Necula cât şi Resmeriţă sunt tot pe poziţiile de atunci, pot face câteva precizări: bălăcăreala din politică are întotdeauna legătură cu trei lucruri: bani, posturi şi influenţă. Între cei doi nu a fost vorba doar de diferende de ordin politic, adică de împărţirea funcţiilor şi influenţei în interiorul partidului. Din câte am aflat ulterior, era vorba şi de nişte ingerinţe în administraţie, mai exact angajarea pe ici, pe colo, a unor cunoştinţe. Acum văd că nu se mai ceartă nimeni cu nimeni, semn că s-a negociat bine. Cu alte cuvinte... trăiască banul public şi partidul care ni-l pune pe tavă!