29 MARTIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproximativ 24.000 ţigarete confiscate în urma unor acţiuni la frontieră
Aproximativ 24.000 ţigarete confiscate în urma unor acţiuni la frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (I.T.P.F.) Iaşi, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 24.000 ţigarete de contrabandă (1.169 pachete) pe care două persoane au încercat să le introducă ilegal în ţară şi apoi să le comercializeze.

Oancea: Aproape 1.000 de pachete cu țigări ascunse în bagaje 

"La sfârșitul acestei săptămâni, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul bulgar Vitali K., în vârstă de 22 de ani, pasager într-un microbuz ce avea ca destinație Germania. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit ascunse, în bagajele personale ale tânărului, 19.800 de țigarete (990 pachete cu țigări), de proveniență R. Moldova. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 4.610 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 lei", se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

Capture2

Sculeni: Aproape 180 de pachete cu țigări ascunse sub capota mașinii

"Şi echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit într-un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în Marea Britanie, condus de Ivan T., cetățean român și Republica Moldova în vârstă de 58 de ani, într-un loc special amenajat în zona filtrului de aer și a acumulatorului mijlocului de transport, 3.580 de țigarete (179 pachete cu țigări), de proveniență Republica Moldova și Duty Free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor, în valoare de 1.665 lei, a autoturismului, în valoare de 13.400 lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatuluilui cu amendă în valoare de 5.000 lei", se arată într-un comunicat al I.T.P.F. Iaşi.

 


Articole înrudite