Acţiuni ale poliţiştilor tulceni, pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar Recomandat

Joi, 20 Mai 2021 13:52
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Siguranţă Şcolară Tulcea au acţionat, în cursul zilei de 19 mai a.c., atât în unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Tulcea, cât şi în zona adiacentă a acestora, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică-Proximitate, în vederea prevenirii şi combaterii abandonului şi absenteismului şcolar.

În urma verificării mai multor unităţi de alimentaţie publică şi parcuri, despre care sunt date că ar fi frecventate de elevi, au fost identificaţi 14 elevi, din care 8 ar fi trebuit să se afle la orele de curs în momentul depistării. În acest sens, au fost informate conducerile unităţilor de învăţământ de care aparţin, iar elevii au fost avertizaţi cu privire la sancţiunile contravenţionale care se pot aplica părinţilor sau tutorilor în astfel de cazuri, totodată, fiind îndrumaţi către şcoli.

De asemenea, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru şcolarizarea elevului pe perioada învăţământului obligatoriu, în caz contrar, la sesizarea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, aceştia fiind pasibili de amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 de lei, ori să presteze muncă în folosul comunităţii. Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu