23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Prietenie roşie compromisă de candidaturi: UNPR-iştii nu vor putea reveni la matca PSD
Prietenie roşie compromisă de candidaturi: UNPR-iştii nu vor putea reveni la matca PSD
După liberalii Antonescu şi Tăriceanu, vineri, pe 16 decembrie, a descins la Galaţi şi liderul PSD, Victor Ponta. Acesta s-a întâlnit în prealabil cu colegii săi de partid, pentru ca apoi să expună o mostră de unitate printr-o fotografie de familie politică, împreună cu liberalii şi candidaţii USL, de la care au lipsit conservatorii. Însă Dobre a garantat loialitatea PC privind proiectul USL. În faţa jurnaliştilor s-au afişat la sediul PSD „de la judeţ” din apropierea Prefecturii, Victor Ponta, flancat de preşedinţii organizaţiilor locale PSD şi PNL, respectiv Dan Nica şi Victor Paul Dobre, precum şi de candidaţii USL, Marius Stan (PNL) pentru fotoliul de primar, iar Nicolae Bacalbaşa (PSD) pentru cel de preşedinte CJ. Apariţia liberalilor la o conferinţă în sediul PSD a fost o premieră. Prin prezenţa lor au dorit să risipească îndoielile privind reuşita USL în plan naţional, cât şi local, precum şi pentru a ridiculiza predicţiile rău intenţionate ale unor vrăjitoare, printre care Ponta l-a menţionat şi pe „Lăzăroiu”, ce dădeau ca termen al desfiinţării USL data de 30 decembrie 2011. Ponta consideră că USL va funcţiona şi după alegeri, iar în privinţa construcţiei politice locale, liderul social-democrat a precizat: „USL în judeţul Galaţi va funcţiona foarte bine, chiar dacă nu uşor. Sunt convins că şi în Galaţi vom câştiga alegerile locale şi toţi deputaţii şi senatorii. Viitorul nostru primar, Marius Stan, va avea o sarcină foarte dificilă, dar are sprijinul nostru. Viitorul preşedinte al Consiliului Judeţului, Nicolae Bacalbaşa, va avea o sarcină dificilă, dar sunt convins că se va descurca”.
Ponta recunoaşte că l-a supărat pe prietenul său Ciumacenco
Liderul PSD a precizat că a fost foarte dificilă perioada negocierilor privind stabilirea candidaţilor USL, iar aceasta a plecat de la situaţia sondajelor ca bază pentru negocierile purtate. Aceasta a constituit pentru Ponta unul dintre momentele în care îşi regretă poziţia pe care o ocupă în partid: „Sunt momente în care îmi pare rău că sunt preşedinte al PSD, atunci când trebuie să iau decizii dureroase”.
Deşi recunoaşte că este legat printr-o relaţie de prietenie de viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco, iar acesta este supărat pe el pentru că nu a fost desemnat candidatul USL în cursa pentru primăria Galaţi, deşi era plasat mai bine în sondaje decât liberalul Marius Stan, Ponta consideră că liberalul va câştiga competiţia pentru municipiul Galaţi. Iar în privinţa prietenului său Ciumancenco, Ponta apreciază că va rămâne în barca PSD, şi ar trebui să mai aştepte să îi vină rândul. Ponta a declarat: „Nicuşor Ciumacenco este membru PSD, este prietenul meu şi are voie să îmi reproşeze orice. Deşi i-am înţeles atunci supărarea şi dorinţa legitimă de a candida, sînt convins că va fi alături de mine şi de noi, în echipă, mulţi ani de acum încolo. Se bucură de susţinerea mea, doar că nu acum. E un om foarte tânăr şi împreună avem foarte mulţi ani de politică.”
Foştii colegi plecaţi la UNPR nu au înţelegerea lui Ponta şi nu vor putea reveni în PSD
„Nu pot să-i înţeleg şi scuz pe cei care doar pentru că nu li se oferă în continuare o candidatură pleacă la trădători – UNPR şi regret orice fost coleg care s-a dus la partidul pubelă”, a declarat Ponta. Întrebat dacă şi cei care pleacă acum supăraţi din PSD vor putea reveni la matcă, ori vor exista legături cu aceştia, similar cazului doctorului Oprescu, ce va candida pentru încă un mandat de primar al capitalei cu susţinerea USL, Ponta a respins ipoteza: „Noi am făcut o alegere proastă în 2008 (Oprescu nu a fost susţinut de PSD - n.r.). Acum înţeleg că trădătorii de la UNPR s-au dus să îşi ia membri de pe centura politică. Din punctul meu de vedere nu mai au cale de întoarcere.”
Excluderea lui Chebac, după Crăciun
Victor Ponta a dat impresia că Eugen Chebac, preşedintele CJ, care are sprijinul UNPR pentru cursa preşedinţiei judeţului, nu mai este membru PSD: „Am crezut că a plecat deja!” a replicat jurnaliştilor care i-au cerut să comenteze situaţia. Apoi l-a invitat pe Dan Nica să ofere un răspuns. Nica a folosit momentul pentru a-l critica pe Chebac şi pentru a-i proroci sfârşitul carierei politice: „Într-adevăr, e o situaţie ridicolă să fii candidat din partea UNPR şi tu să fii membru PSD. Nu este o situaţie foarte confortabilă. Sincer să fiu, noi nici nu ne-am gândit la acest lucru pentru că am avut alte lucruri mai importante să le discutăm. Dar cred că e destul pedeapsa lui Dumnezeu, să te duci la un partid de 1% şi să-ţi închei cariera politică în acest fel. E regretabil. Cu certitudine îl vom da afară”. Ponta a intervenit cu precizarea că a venit timpul, dar să nu se întâmple de Crăciun.


Articole înrudite