Deputatul conservator Bogdan Ciucă este de părere că moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie pe legea comasării alegerilor, asumată de Guvern, nu are şanse să treacă: „Nu cred că avem vreo şansă decât dacă parlamentarii puterii nu şi-au tăiat încă porcii şi nu vin să voteze. Dacă sunt preocupaţi mai mult de Ignat decât de moţiune, s-ar putea să fie o mică şansă, una care ne-o generează Crăciunul, şi nu puterea. Dar în rest nu cred, pentru că interesul parlamentarilor puterii e să îşi conserve locul în Parlament şi orice greşeală ar face faţă de putere i-ar conduce în afara partidului şi listelor. Dar noi ne facem datoria: am depus moţiune, pentru că atât putem face!”.
Conservatorul a dezaprobat ideea că o lege de o asemenea importanţă pentru un popor poate fi adoptată prin asumare guvernamentală. Ciucă a precizat: „Nicăieri într-o lume civilizată, într-un stat civilizat, o lege care stabileşte regulile din bătălia electorală nu se trece prin asumare, pentru că e evident că cel care face gestul acesta trage spuza pe turta lui”.
În opinia conservatorului, comasarea are ca scop bulversarea electoratului şi capacitarea primarilor inclusiv pentru bătălia la parlamentare, căci aceştia după alegerile locale preferau să “reducă turaţia” şi nu se mai implicau la fel de mult pentru mobilizarea pregătirii alegerilor parlamentare. Ciucă a făcut publică apariţia unor zvonuri conform cărora partidele puterii vor forma o uniune cu denumire similară: „Există zvonuri cum că partidele de la putere, deci UNPR, PDL şi eventual altele vor forma o uniune care va avea o denumire asemănătoare cu a USL-ului, pentru a genera o confuzie şi mai mare”.
În plus, Ciucă apreciază că Uniunea Europeană se confruntă cu probleme “mult prea multe şi nu se va preocupa de comasarea alegerilor în România”. Reamintim că Tăriceanu precizase la Galaţi că este problema ţării noastre să soluţionăm această chestiune, deşi europarlamentara Rovana Plumb (PSD) şi alţi parlamentari USL au atras atenţia privind sesizarea Convenţiei de la Veneţia referitor la încălcarea unor drepturi fundamentale prin comasarea alegerilor pe care guvernul Boc şi-a asumat-o.