Dan Nica: Comisia Europeană are datoria să îi apere pe cetăţenii statelor membre de creşterea aberantă a preţurilor la gaze şi energie Recomandat

Miercuri, 06 Octombrie 2021 13:53
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şeful Delegaţiei Române PSD din Parlamentul European (PE), Dan Nica, a transmis în cadrul sesiunii plenare a PE de astăzi, cu ocazia dezbaterii prioritare solicitată de Grupul S&D, că necesitatea unor soluţii europene după creşterea preţurilor la energie şi gaze reprezintă o urgenţă majoră pentru toate ţările afectate din Uniunea Europeană.
„Viaţa a milioane de cetăţeni din statele membre ale Uniunii Europene depinde de ceea ce Comisia Europeană va decide săptămâna viitoare. Pentru foarte mulţi români, această perioadă dificilă, generată de explozia preţurilor, este una a alegerilor. Ei trebuie să aleagă între a-şi plăti facturile, a mânca sau a-şi cumpăra medicamentele. Mă deranjează foarte mult că nu sunt luate măsuri imediate împotriva celor care speculează piaţa în acest moment. În România, cel mai grav efect al creşterii preţurilor este că marea parte a populaţiei nu-şi mai permite plata facturilor la gaz şi energie electrică, iar preţurile se vor dubla în perioada următoare. Dacă printre măsurile pe care Comisia le va propune, nu vom îngheţa preţurile, situaţia va fi complicată şi riscăm ca oamenii să îşi piardă încrederea în noi, în instituţiile europene”, a explicat eurodeputatul PSD.
Dan Nica susţine că este datoria fiecărui reprezentant al Parlamentului European şi al Comisiei Europene să îi apere pe cetăţenii statelor membre de explozia preţurilor, reamintind că Grupul S&D a solicitat această dezbatere cu rezoluţie, dar demersul a fost respins de PPE şi Renew Europe. Acesta consideră că majorarea dramatică a preţurilor nu reprezintă doar o problemă naţională, ea având deja o dimensiune europeană, iar Comisia este cea care trebuie să pună pe picioare un plan concret, cu măsuri coordonate, pentru că nu este suficient şi nici conform valorilor europene ca statele membre să fie lăsate să încerce să rezolve individual această problemă majoră.
Şeful Delegaţiei PSD din Parlamentul European mai spune că autonomia strategică a Europei este incompatibilă cu nivelul actual de expunere la fluctuaţiile pieţelor internaţionale de energie, astfel încât este necesar fie un mecanism de coordonare între statele membre şi autorităţile de reglementare respective, fie o Platformă Europeană Centralizată pentru achiziţionarea de gaze naturale.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu