25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: Apa caldă ar putea lipsi din nou
Cristian Dima: Apa caldă ar putea lipsi din nou

Cristian Dima, lider ALDE (PLR), care ocupă un fotoliu de consilier local, a confirmat posibilitatea ca din aprilie să apară probleme în furnizarea apei calde, după expirarea actualelor acorduri privind încălzirea şi furnizarea apei calde în sistemul centralizat al gălăţenilor. “Aşa cum stau datele acum, e clar că riscăm să rămânem fără apă caldă” a precizat Dima.
Liberalul a arătat că pe de o parte Calorgal are statut de societate regională (decizie luată la un moment dat ca un artificiu pentru deblocarea altei situaţii trecute - n.r.), Galaţiul având în Consiliul de Administraţie al Calorgal doar un singur vot alături de alte două localităţi din judeţ. Pe de altă parte, nici Electrocentrale nu se află în subordinea municipalităţii. Deci, de ce se poartă Electrocentrale „ca şi cum ar fi copilul nostru înfiat de care trebuie să ne ocupăm?!” apoi continuă să argumenteze că din efortul financiar al comunităţii care a contractat un credit pentru achitarea către Electrocentrale a sumei de 20 de milioane, la rândul său producătorul de energie termică şi apă caldă ar fi trebuit să găsească o variantă temporară. Cazanul cu aburi ar fi însemnat varianta temporară de 2 milioane de lei, dar în opinia lui Dima nici aceasta nu este varianta optimă pe termen lung, ci susţine varianta adoptată de oraşul Focşani, centrală în cogenerare, care ar putea alimenta sistemul centralizat cu apă caldă şi încălzire atât cât ar fi nevoie, iar în perioada în care consumatorii casnici nu ar avea nevoie de încălzire ar putea furniza energie sistemului naţional. Astfel au ajuns focşănenii din sistem să plătească 20 de lei pe metrul cub de apă caldă.
Dima a arătat că municipalitatea se află în această situaţie ingrată întrucât este obligată să furnizeze căldură şi apă caldă gălăţenilor, dar societatea integrată (producţie plus distribuţie a căldurii şi apei calde) reprezintă “o utopie”. În plus, completează Dima, “nu se ştie dacă ministerul vrea să ţină Electrocentrale ca tampon”.
Cealaltă soluţie de avarie, ajutorul oferit de Combinat municipalităţii, ar genera pierderi de 90%, iar costurile ar trebui să fie acoperite de gălăţeni.


Articole înrudite