Cristian Dima (ALDE): "PNRR, o poveste de adormit copiii, cu peste 1.200 de pagini!" Recomandat

Joi, 03 Iunie 2021 15:25
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prezentarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) de către guvernanţi a iscat o adevărată furtună în mediul politic, dar şi în cel economic din România. Publicat pe site-ul Ministerului Investiţiilor şi Fondurilor Europene, planul are peste 1.200 de pagini, iar anexele încă pe atât.
"Într-un mod fastuos, Guvernul a prezentat public PNRR, un plan pe care cu toţii îl aşteptam public de câteva luni bune, dar pe care ministrul Ghinea l-a secretizat. Probabil Guvernul a vrut să ia ochii românilor şi celor de la Comisia Europeană cu un document de 1203 pagini, în care se angajează că România va realiza în 5 – 10 ani ceea ce nu s-a reuşit în 30 de ani. Pe hârtie lucrurile arată destul de bine, însă, analizat mai în amănunt, vedem că proiecte importante şi categorii esenţiale pentru economia românească sunt excluse", a declarat preşedintele Consiliului Naţional al ALDE, Cristian Dima.
Acesta s-a arătat revoltat de faptul că mediul de afaceri românesc, grav afectat de criza economică provocată de pandemia de coronavirus, nu este sprijinit îndeajuns în PNRR.
"Guvernul ne spune că ajută firmele româneşti, dar vedem că măsurile de sprijin întârzie să apară, iar prin PNRR, IMM-urile sunt aproape inexistente. Dacă voiau cu adevărat să facă ceva pentru firmele româneşti, ar fi trebuit să iniţieze un program naţional de tip start-up, să ofere granturi pentru redresarea economică. În schimb, în PNRR guvernanţii s-au axat mai mult pe instrumente financiare, care nu sunt de ajuns pentru situaţia actuală în care se regăseşte mediul de afaceri. De asemenea, dacă se dorea cu adevărat susţinerea mediului de afaceri din România, atunci se puteau lua exemple din alte ţări. Spre exemplu, ar fi putut să includă în PNRR condiţii prin care minimum 30% din contractele care sunt derulate prin PNRR să fie încheiate cu IMM-urile din ţara noastră pe fiecare domeniu, fie că vorbim de infrastructură, de achiziţii, de software sau altul etc.", afirmă Cristian Dima.
În opinia acestuia, un alt domeniu major este ignorat total în PNRR referindu-se la transportul feroviar.
"Transporturile înseamnă pentru USR, doar autostrăzi şi metrou, şi acela în Cluj. În vreme ce infrastructura feroviară se degradează continuu, Cătălin Drulă de la Transporturi nu a considerat că e important ca în PNRR să fie vizate şi proiectele de cale ferată. Transportul feroviar este un transport verde pentru care sunt fonduri alocate special de Comisia Europeană. Însă, acest lucru se pare că nu contează pentru mai nimeni din Guvern. Nu contează nici măcar faptul că sunt şine în România ce reprezintă un pericol public pentru călători. Din proiectele înscrise în PNRR, aşa cum s-a prezentat în spaţiul public, concluzia e simplă: transportul feroviar nu mai interesează pe nimeni din actualul guvern. Cele care sunt incluse în proiect vizează cele trei coridoare pan-europene de transport pe calea ferată, care sunt de interes pentru Uniunea Europeană şi care probabil au fost impuse", explică preşedintele Consiliului Naţional al ALDE.
"Prima impresie după prezentarea PNRR este aceea că este un plan clientelar, prin care consultanţii domnului Ghinea au încercat să aloce banii către prietenii partidelor de guvernământ. PNRR este al României, nu al USR, nici al PNL, nici al UDMR!", a mai subliniat Cristian Dima.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu