Cine este Angel Tîlvăr, noul ministru al Apărării Recomandat

Marți, 01 Noiembrie 2022 12:27
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Angel Tîlvăr este oficial noul ministru al Apărării. Senatorul a depus jurământul la Palatul Cotroceni, notează antena3.ro.
Tîlvăr este preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene şi membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii.
Politicianul este Absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi are un doctorat în Ştiinţe Umaniste la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Angel Tîlvăr a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Apărării, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Senatorul Angel Tîlvăr a fost votat de social-democraţi, luni, pentru a ocupa funcţia de ministru al Apărării. Propunerea a fost transmisă premierului, iar ulterior preşedintele României a făcut nominalizarea.
Social-democratul este în Parlamentul României de 18 ani. Are trei mandate de deputat, iar în prezent este la al doilea mandat de senator.
Angel Tîlvăr este vicepreşedinte PSD Vrancea şi înainte de a fi parlamentar a fost profesor de limba engleză.
Tîlvăr este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare şi al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazu”. De asemenea, este doctor în ştiinţe umaniste. Angel Tîlvăr are 60 de ani.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu