La nici o săptămână de la anunţul revenirii lui Mircea Toader în fruntea Organizaţiei Judeţene a PDL, după demisia lui Mihai Capră, în tabăra portocaliilor gălăţeni au loc deja schimbări radicale. Conducerea centrală a partidului îl impune pe Doru Resmeriţă în fruntea Organizaţiei Judeţene a PDL, mandatul de preşedinte al fostului inspector şcolar general urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, la Bucureşti, în cadrul Biroului Permanent Naţional al formaţiunii politice. Surse din cadrul PDL ne-au spus că Resmeriţă a consultat mai mulţi membri ai partidului cu privire la disponibilitatea acestora de a-şi continua activitatea şi a pus la punct, pe foaie, noul birou de conducere al formaţiunii politice gălăţene. „Decizia este la nivel de Bucureşti. Este adevărat că am consultat câţiva oameni, i-am întrebat dacă vor să aibă activitate în continuare. Când mi s-a propus să preiau şefia partidului în tandem cu Nicuşor Ciumaceno am spus da, categoric, dar decizia este a conducerii de la Bucureşti. Primul care a propus acest tandem a fost Mihai Capră, dar am refuzat pentru că dânsul doar ce venise la conducere şi nu mi s-a părut normal. După demisia domnului Capră mi s-a propus din nou acelaşi lucru”, ne-a declarat Doru Resmeriţă.
„Cristache are o problemă cu mandatul de consilier”
Faptul că în cadrul Organizaţiei Municipale a PDL sunt anumite tensiuni, nu mai constituie un mister. Doru Resmeriţă ne-a spus că în acest sens a avut o serie de discuţii cu mai mulţi membri de la Municipală care doresc să se alăture noii conduceri. Fostul inspector şcolar general ne-a declarat că alesul local Cătălin Cristache, recunoscut drept susţinător al senatorului Marius Necula, „are o problemă cu mandatul de consilier local”.
„Când obţii un scor de 6,9% este ca şi cum nu ai face politică. Ce structură politică îşi doreşte un jucător care să obţină un asemenea scor? Este un rezultat lamentabil. În aceste condiţii, să pună mandatul jos şi să facă apoi proteste. Cătălin Cristache are o problemă cu statutul de consilier local în condiţiile în care a jucat dublu la alegerile locale, a susţinut candidatul USL. Eu ştiu că a făcut joc dublu, mi-a confirmat-o atunci, am inclusiv SMS-uri de la ei. Să se privească în oglindă. Nu am nevoie de un astfel de model în partid. Cei ca el sunt foarte scumpi, să treacă la Putere. Sunt jucători grei, să-şi caute echipă, sunt liberi să-şi găsească ce contracte vor”, ne-a declarat Resmeriţă.
Din noua conducere a partidului urmează să facă parte, printre alţii, Mihai Turcu (fostul prim-comisar al Gărzii de Mediu Galaţi), dar şi fostul consilier local Ion Dumitru, directorul RER Galaţi (finul democrat-liberalului Cezar Preda).