23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, susţine că alegerile comasate se vor desfăşura în luna noiembrie a anului viitor. Soluţia a fost convenită de toate partidele ce alcătuiesc în prezent coaliţia de guvernare, UDMR impunând condiţia compensării voturilor la nivel naţional pe partide. Toader consideră că această condiţie va fi negociată în următoarele două săptămâni, astfel încât decizia comasării alegerilor să fie finală. PDL este de acord cu modalitatea compensării cerută de UDMR cu o chestiune ce diferenţiază punctele de vedere - pe lista naţională de compensare să fie candidaţi care au participat la alegeri în colegii, au pierdut, dar au avut un număr mare de voturi; iar UDMR susţine varianta unei liste naţionale cu candidaţi propuşi de partidul respectiv, chiar dacă aceştia nu au participat efectiv la alegerile din colegii. Toader a declarat: „Comasarea alegerilor este hotărâtă de Coaliţie să se desfăşoare în noiembrie anul viitor. Toate partidele din Coaliţie susţin comasarea, dar există o condiţionalitate impusă de UDMR şi pe care am agreat-o şi noi. Şi în maxim două săptămâni se va decide. Noi am decis că alegerile parlamentare vor fi pe un principiu uninominal cu «cel mai bun câştigă şi ia colegiul» şi apoi intervine un mod de compensare. Compensare pe listă la nivel naţional făcută de partid. Dar nu vrem ca pe listă partidul să-şi treacă nişte prieteni, poate oameni valoroşi sau mai puţin valoroşi, fără să intre în bătălie electorală. Toţi cei care într-o formă sau alta vor fi pe acestă listă de compensare să fi fost în colegii. UDMR vrea să fie listă naţională. De acord, să fie listă naţională, dar toţi să fi fost în colegii. Maxim într-o săptămână se vor finaliza negocierile. Nu putem să ţinem această problemă în loc”.
Redistribuirea voturilor pe baza listelor naţionale conform viziunii PDL a fost prezentată de Toader: „Iată cum va fi redistribuirea în Parlament. Mecanismul este simplu. Să zicem că Parlamentul va avea 200 de parlamentari: 120 vor intra pe colegii uninominale şi 80 pe listă, ceva de genul acesta, de compensare, deci o formulă mixtă. Asta înseamnă mai puţine locuri în Parlament necâştigate prin colegii. Deci, nu vor fi colegii uninominale după numărul de parlamentari, dar cei care au candidat în colegii şi au obţinut un număr mare de voturi pot intra în Parlament pe listele de partid în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la alegeri”.
Liderul deputaţilor portocalii susţine că după centralizarea datelor rezultate la recensământ se va decide reducerea numărului de parlamentari. Toader admite că decizia comasării alegerilor ar putea fi luată prin asumarea răspunderii guvernamentale, motivând că practica a fost adoptată tocmai din cauza blocajului pe care îl exercită Senatul. Acuzaţia referitoare la Senat vine după ce liberalii susţineau că activitatea Senatului este blocată de absenteismul senatorilor puterii.


Articole înrudite