În intervalul 10-11 iunie a avut loc la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţului Galaţi examenul de promovare în clasă. Ca urmare a susţinerii şi promovării acestui examen, ...
Dan Nica, şeful Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi, ales în această sesiune pentru un mandat de europarlamentar din partea alianţei electorale PSD+PUNR+PC, este acum unul dintre cei patru vicep ...
Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui Tudor Trofim, primar al comunei Poiana din judeţul ...
Agenda politică a bifat câteva evenimente care, în plan local, au readus în atenţia publică politicieni şi reprezentanţi ai partidelor despre care presa nu a mai scris prea multe în ultima vr ...
După două luni de verificări în procedura de camera preliminară, judecătorii instanţei supreme au decis că actele de urmărire penală, probele administrate şi rechizitoriul întocmit în caz ...
Procesul ce priveşte revendicarea sediului PSD Galaţi de pe strada Domnească nr. 55 va fi finalizat în luna septembrie 2014 , după ce judecătorii au decis că expertul imobiliar trebuie să răs ...
Marţi, 24 iunie, ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam, Excelenţa Sa, domnul Tran Xuan Thuy, a fost prezent la Galaţi pentru o întâlnire bilaterală cu reprezentanţi ai administraţiei publi ...
Interesul manifestat de chinezi (dar şi de alte ţări din Asia) pentru Galaţi, cât şi ultimul proiect cultural de promovare a turismului local, realizat de gălăţeni, deschide calea unor noi op ...
Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Nicuşor Ciumacenco, fost viceprimar al Galaţiului în ...
Liberalii gălăţeni vor participa, la sfârşitul acestei luni, la Congresul Naţional al PNL, organizat după recenta demisie în bloc a conducerii de partid, potrivit declaraţiei preşedintelui o ...
Ce era de aşteptat s-a întâmplat. După un mariaj politic „atipic” de câţiva ani, dată fiind apartenenţa politică declarată a principalelor formaţiuni care compuneau USL - de la stânga ...
Odată cu expirarea valabilităţii mandatului de preşedinte al organizaţiei judeţene a TSD a lui Dorin Butunoiu, care a condus în ultimii ani organizaţia tinerilor social-democraţi şi care est ...
Acest lucru ni l-a precizat preşedintele interimar al PPDD Galaţi, Picu Apostol Roman, care ne-a declarat că atât pe plan local cât şi la nivelul consiliilor locale de la nivelul judeţului, par ...
Dr. Paul Ichim a câştigat definitiv şi irevocabil procesul intentat de Agenţia Naţională de Integritate prin care a fost acuzat de incompatibilitate încă din timpul legislaturii 2008–2012 pe ...
Aceasta este decizia luată de către biroul de conducere al PP-DD Galaţi, şi care ne-a fost anunţată de către preşedintele filialei gălăţene, Picu Apostol Roman. „A fost o decizie luată l ...
„În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, îmi asum şi eu rezultatul nesatisfăcător obţinut de partid în întreaga ţară. De aceea, împreună cu întreaga conducere a ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...